Un fost fotbalist al celor de la FCSB a vorbit recent despre perioada pe care a petrecut-o la campioana României dar și despre patronul Gigi Becali.
Jugurtha Hamroun a dezvăluit faptul că Gigi Becali este o persoană care se comportă diferit în momentul în care se află în fața camerelor de filmat și a spus cum este, în realitate, latifundiarul din Pipera.
Jugurtha Hamroun, fost fotbalist al celor de la FCSB, a vorbit recent despre perioada pe care a petrecut-o la actuala campioană a României. Totodată, acesta a dezvăluit mai multe detalii despre relația profesională pe care a avut-o cu Gigi Becali și a dat de înțeles că latifundiarul din Pipera este o persoană care afișează două fețe diferite, în funcție de contextul în care se află.
„Am văzut două laturi ale lui Gigi. Cel pe care toată lumea îl vede la televizor și în presă, care vorbește dur, foarte sincer, cu un discurs care poate fi dureros uneori pentru jucători, dar mai și o altă față a lui Gigi, când stai și vorbești cu el direct. E mult mai calm, mai diplomat și mai de treabă. Am fost împreună cu tatăl meu la el la palat înainte să mă transfer de la FCSB și a vorbit foarte frumos”, a declarat Jugurtha Hamroun, conform fanatik.ro.
Jugurtha Hamroun s-a îndrăgostit de România, țară în care a decis să se stabilească împreună cu soția și copiii. Totodată, acesta a declarat că îi place foarte mult Bucureștiul dar și stilul de viață și vremea din România.
„Soția mea e româncă, am cunoscut-o când jucam la FCSB și ăsta este principalul motiv. Acum așteptăm cel de-al patrulea copil în câteva săptămâni. Îmi place foarte mult Bucureștiul, sunt restaurante foarte bune, orașul e frumos și e foarte sigur. Îmi place stilul de viață și vremea. Eu vin din Paris și acolo este mult mai aglomerat”, a mai povestit Hamroun, conform sursei menționate anterior.