„Campionatul Mondial din 2034 va fi cel mai tare din istorie”. Reacția lui Cristiano Ronaldo a declanșat isteria, în plin scandal cu organizații pentru drepturile omului care acuză Arabia Saudită că omoară muncitorii pe șantierele pentru turneul final

„Campionatul Mondial din 2034 va fi cel mai tare din istorie”. Reacția lui Cristiano Ronaldo a declanșat isteria, în plin scandal cu organizații pentru drepturile omului care acuză Arabia Saudită că omoară muncitorii pe șantierele pentru turneul final
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 12 decembrie 2024

Campionatul Mondial de fotbal din 2034 va fi găzduit de Arabia Saudită, iar Cristiano Ronaldo (39 de ani) și-a declarat public entuziasmul cu privire la decizia FIFA.

Ronaldo a contribuit activ la dezvoltarea fotbalului saudit, în principal datorită imaginii pe care o are la nivel mondial. Starul portughez a făcut pasul la Al-Nassr în ianuarie 2023, iar ulterior a fost urmat și de alte nume grele ale „sportului rege”.

Cristiano Ronaldo își îndeplinește obligațiile contractuale cu brio! Ce spune despre găzduirea CM 2034 de către Arabia Saudită

Despre posibilitatea ca Arabia Saudită să găzduiască World Cup 2034 s-a scris intens încă din toamna lui 2023, atunci când președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat public scenariul.

Iar aproximativ un an mai târziu, la data de 11 decembrie 2024 mai precis, FIFA a făcut anunțurile oficiale: Campionatul Mondial din 2030 va fi organizat în Maroc, Spania și Portugalia, iar ediția din 2034 a Cupei Mondiale va avea loc în Arabia Saudită.

Așadar, fotbalul din Golf primește o nouă veste colosală, după ce în decembrie 2022, statul Qatar a găzduit și el o ediție a World Cup.

În mod inevitabil, informația confirmată de FIFA a venit la pachet și cu o mulțime de speculații, mai ales după ce s-a întâmplat la precedenta ediție a Cupei Mondiale. Înainte de World Cup 2022 Qatar, în presa internațională s-au împrăștiat o mulțime de articole, unele dintre ele foarte documentate, potrivit cărora ar fi murit foarte mulți oameni pe șantiere. Motivul? Lucrătorii ar fi fost puși să muncească în condiții inumane, la temperaturi de peste 40 de grade la umbră, pentru ca statul Qatar să fie pregătit de găzduirea unui eveniment de o asemenea amploare.

Arabia Saudită va fi intra, de asemenea, într-o cursă contracronometru pentru a pregăti toată infrastructura necesară găzduirii unei Cupe Mondiale. Iar organizațiile pentru drepturile omului au acuzat deja țara de ideea că omoară muncitorii pe șantiere.

În ciuda celor menționate, primul mare nume care și-a declarat entuziasmul cu privire la anunțul FIFA a fost Cristiano Ronaldo, care promovează fotbalul saudit intens deja de aproape doi ani. Precis, la data de 1 ianuarie 2025 va face CR7 fix doi ani de când a lăsat Europa pentru a semna cu Al-Nassr:

Campionatul Mondial din 2034 va fi cel mai tare din istorie. Totul este minunat aici! Infrastructura, stadioanele, condițiile asigurate pentru suporteri. Totul este la un nivel înalt. Sunt fericit să fac parte din succesul acestei țări. Liga s-a dezvoltat și ea foarte mult în ultimul an. Este uimitor să vezi diferențele. Există acum 7 sau chiar 8 cluburi mari în ligă, care sunt foarte greu de învins. Felul în care s-au dezvoltat jucătorii, colegii mei de exemplu, dar și cei de la celelalte echipe… Fotbalul saudit se îmbunătățește constant, iar jucătorii devin din ce în ce mai buni”, a spus Cristiano Ronaldo, într-un videoclip pe care l-a postat pe pagina sa de Instagram.

Cât de obiectiv e Ronaldo?

Trebuie amintit, totuși, că în ianuarie 2023, atunci când a semnat cu Al-Nassr, Cristiano Ronaldo a fost recompensat cu un salariu de 200.000.000 de euro anual. Și, așa cum s-a dezvăluit în presa internațională, în suma menționată se încadrează și drepturile de imagine ale fotbalistului. Pe scurt, CR7 a acceptat să ia parte la mai multe evenimente pentru a promova fotbalul saudit, iar printre detaliile care i-au fost trecute în fișa postului s-a regăsit și calitatea de ambasador pentru găzduirea CM de către Arabia Saudită.

Cei din Arabia Saudită au un obiectiv important. Ei vor ca prin sport să reușească să fie cât mai cunoscuți și să arate că s-au schimbat cât mai multe lucruri acolo. El este plătit de statul saudit, nu de Al-Nassr. Ei vor să aibă cât mai multă reclamă, cea mai profesionistă ligă din Asia. Încearcă să imite puțin Premier League, dar ei nu fac pentru talentele din țara lor cât ar trebui să facă. Eu cred că pe Cristiano îl vor ca ambasador, să aducă Cupa Mondială din 2034 în Arabia Saudită. Totul este puțin cam exagerat, dar totul se face pentru imagine”, declara și Ionuț Lupescu, în ianuarie 2023, la Digi Sport.

Așadar, mesajul lui Cristiano Ronaldo de pe Instagram nu pare să fie decât o acțiune pe care a realizat-o în calitate de ambasador al World Cup 2034.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania