Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a primit un mesaj fără menajamente din partea fotbalistului de 36 de ani.
Naționala de fotbal a României își va afla miercuri, 13 decembrie, adversarele din preliminariile pentru Campionatul Mondial care va avea loc în 2026.
Va fi prima competiție cu 48 de echipe și este organizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Vali Crețu, fundașul celor de la FCSB, nu și-a luat gândul de la echipa națională, chiar dacă pe 2 ianuarie va împlini 36 de ani.
„Cred că e cel mai bun an din carieră. Sunt și campion, am avut evoluții foarte bune, mă bucur că am ajutat echipa și am ajuns acolo unde ne este locul. Vrem să continuăm tot așa.
Eu vreau să-i transmit (n.r. – selecționerului) prin evoluții, prin ceea ce am făcut până acum și voi face în continuare. Dacă dânsul va apela la mine, eu sunt 100%.
Sunt la prima tinerețe, vreau să continui, să arăt de ce sunt în stare, să le arăt oamenilor care au avut încredere în mine”, a declarat Valentin Crețu.
Tragerea la sorți începe la ora 13:00 a României și nu va fi efectuată în format fizic, cu antrenorii și reprezentanții echipelor în sală, ci transmisă online. Numărul locurilor alocate echipelor din Europa la competiția de peste doi ani a crescut de la 13 la 16. Ca urmare, s-a modificat și sistemul de calificare.
Astfel, vor fi alcătuite nu mai puțin de 12 grupe de calificare, jumătate cu patru echipe și jumătate cu cinci. Câștigătoarele vor obține calificarea directă la Campionatul Mondial
Cele 4 locuri rămase vor fi completate printr-un baraj între 16 echipe. Este vorba despre cele 12 formații clasate pe locul 2 în grupele de calificare și cel mai bine clasate 4 câștigătoare de grupe din Nations League (ediția 2024/2025), care nu s-au calificat direct sau nu au intrat deja în baraj de pe locul 2 din preliminarii.
Între acestea este inclusă și România, care a încheiat Grupa C2 cu 18 puncte din tot atâtea posibile, după 3-0 și 3-0 (al doilea, la „masa verde”) cu Kosovo, 3-1 și 2-1 cu Lituania, 3-0 și 4-1 cu Cipru.
Naționala de fotbal a țării noastre a fost înclusă în a doua urnă valorică la tragerea la sorți, alături de Serbia, Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Grecia, Slovacia, Norvegia și Cehia.
Din prima fac parte Franța, Spania, Anglia, Belgia, Portugalia, Olanda, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca și Austria.