Fără milă! Patronul Iftime a numit vinovatul pentru înfrângerea din FCSB – Botoșani 2-1: „A greșit la amândouă”

Fără milă! Patronul Iftime a numit vinovatul pentru înfrângerea din FCSB - Botoșani 2-1: „A greșit la amândouă”
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Valeriu Iftime (64 de ani) a urmărit cu mare atenție partida FCSB – FC Botoșani 2-1, din etapa 19 a Superligii, și nu s-a ferit să identifice vinovatul pentru înfrângerea consemnată în dreptul echipei pe care o patronează.

Unicul gol marcat de FC Botoșani a fost trecut în contul lui Ale Diez, care a intrat de pe banca de rezerve, în timp ce pentru roș-albaștri au punctat Daniel Bîrligea și David Miculescu.

Giannis Anestis, portarul grec transferat de FC Botoșani în octombrie, taxat de Valeriu Iftime

Duminică, 8 decembrie 2024, FC Botoșani a pierdut în deplasare cu FCSB, scor 1-2 în etapa 19 din Superliga României. Moldovenii au încercat să repete figura frumoasă pe care au făcut-o pe 22 noiembrie, în fața propriilor fani, atunci când au învins campioana cu 1-0, în restanța din runda 6.

Însă, meciul de la București a debutat cu un gol rapid înscris de gazde, prin Daniel Bîrligea. Mai apoi, în minutul 57, tot FCSB a modificat tabela de marcaj, mulțumită lui David Miculescu.

În schimb, unicul gol al oaspeților s-a consemnat în minutul 83, când nou-intratul Ale Diez a izbutit să îl învingă pe Ștefan Târnovanu.

Campioana en-titre a României a dominat autoritar jocul de pe Arena Națională, având o posesie de 70% și un raport al ocaziilor de gol net în favoarea sa, însă Valeriu Iftime crede că FC Botoșani putea obține mai mult din partida de duminică.

Patronul lui FC Botoșani a urmărit cu mare atenție confruntarea, iar la capătul celor 90 de minute a tras concluzia că principalul vinovat a fost portarul Giannis Anestis:

Domne, FCSB este o echipă bună. Noi am intrat timorați, am stat blocați. Liviu Ciobotariu a procedat bine într-un fel și am încercat să răspundem pe contraatac, dar nu am avut inspirație aseară. Ca să fiu sincer, nu mă așteptam la mai mult aseară. Nu am fost ambițioși cum eram în alte meciuri. Mi s-a părut că suntem fricoși și am venit cu lecția învățată a unui perdant. Așa se întâmplă când o echipă are 2-0. Înscrie cealaltă. Până la urmă, FCSB a dat două goluri de portar. Portarul care m-a scos de atâtea ori, aseară a greșit. Cred că Pap le apăra pe amândouă”, a declarat Valeriu Iftime, citat de Sportpesurse.ro.

Giannis Anestis a semnat cu FC Botoșani la începutul lunii octombrie. Portarul grec era liber de contract din vară, după despărțirea de ciprioții de la AEL Limassol. În ciuda criticilor pe care le-a primit de la patron, Anestis s-a descurcat onorabil de la sosirea în România, reușind să termine de 5 ori fără gol primit în totalul de 9 meciuri bifate pentru FC Botoșani. În restul de 4 partide, el a încasat 6 goluri.

Eduard Pap a semnat cu Botoșani tot în 2024

De partea cealaltă, Eduard Pap, rezerva lui Giannis Anestis de la partida FCSB – FC Botoșani 2-1, a semnat cu clubul patronat de Valeriu Iftime în iulie 2024, după despărțirea de Oțelul Galați.

Însă, Pap o cunoaște bine pe FC Botoșani, deoarece a mai reprezentat-o și în intervalul 2017 – 2023, înainte de a pleca la Gyor, în Ungaria.

De la revenirea la gruparea moldoveană, Pap a apărat într-un total de 8 partide, reușind să termine doar de două ori fără gol primit. În restul de 6 meciuri a încasat 13 goluri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro