Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Arbitrul i-a chemat pe fotbaliștii români pe teren, după ce adversarii din Kosovo au refuzat cu orice preț să mai joace, și a făcut asta! Verdictul afișat: „Meci abandonat”

Arbitrul i-a chemat pe fotbaliștii români pe teren, după ce adversarii din Kosovo au refuzat cu orice preț să mai joace, și a făcut asta! Verdictul afișat: „Meci abandonat”

Gigi Grigorescu
Arbitrul i-a chemat pe fotbaliștii români pe teren, după ce adversarii din Kosovo au refuzat cu orice preț să mai joace, și a făcut asta! Verdictul afișat: „Meci abandonat”
Foto: ProSport, Mihai Pop

Danezul Morten Krogh a fluierat finalul partidei la 74 de minute după ce fusese întreruptă, verdictul fiind „Meci abandonat.

Meciul dintre România și Kosovo, din etapa 5 a Grupei C2 din Liga Națiunilor a fost întrerupt într-o primă fază, în minutul 90+7.

Verdictul arbitrului Morten Krogh la România – Kosovo a fost clar: „Meci abandonat”

În acel moment, jucătorii kosovari au decis să plece la cabine, deranjați de faptul că au auzit în tribune scandări pro-Serbia. După 74 de minute, în care arbitrul de centru și delegatul UEFA au încercat să-i convingă, fără niciun succes, să revină pe teren, danezul a luat decizia care se impunea.

El i-a chemat pe „tricolori” pe teren, după care a fluierat finalul partidei, verdictul afișat fiind meci abandonat.

La scurt timp, inclusiv pe site-ul UEFA a apărut această mențiune. „Meciul din UEFA Nations League dintre România și Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica mai multe informații în timp util”, a trasmis forul european.

Până la momentul suspendării partidei, România a făcut cel mai slab joc al ei în mandatul lui Mircea Lucescu, fiind dominată la toate capitolele de echipa oaspete. Luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, „tricolorii” vor primi replica Ciprului, în ultima etapă din Grupa C2.

„Ne-am fi dorit să terminăm meciul pe teren, dar s-a văzut că ei nu mai aveau şanse să câştige şi au încercat să apeleze la toate tertipurile. Au vrut să câştige cu 3-0 ca să mai aibă şanse. A fost o partidă dificilă. Acum nu ştiu decizia UEFA, pentru că mi se pare că am stat foarte mult”, a spus, Andrei Burcă.

Selecționerul Mircea Luescu i-a folosit în acest meci pe Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin (Şut 76), Stanciu (Olaru 46) – Man (Alibec 64), Drăguş (I. Hagi 89), Mihăilă.

De partea cealaltă, Franco Foda a apelat la serviciile lui Muric – Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda – Rexhbecaj, V. Berisha – Zhegrova, Muslija (Asllani 82), Jashari (Bytyqi 82) – Muriqi (Albion Rrahmani 71).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]