Cât de îndrăzneț s-a afișat fiica lui Ilie Dumitrescu pe Instagram. GALERIE FOTO

Cât de îndrăzneț s-a afișat fiica lui Ilie Dumitrescu pe Instagram. GALERIE FOTO
Sursa foto: Instagram

Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, e lipsită de inhibiții, mai ales că anul acesta a împlinit 18 ani. Fotografiile postate recent pe contul de Instagram sunt de-a dreptul incendiare.

Dincolo de frumusețea răpitoare, tânăra se poate lăuda cu reușite pe plan profesional. A absolvit un liceu privat din Capitală (n.r. Liceul Cambridge), iar acum urmează cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Mayra Dumitrescu a încins Instagramul. Cum s-a putut fotografia

Purtând un costum Super Woman, Mayra și-a pus pe jar cei peste 2.500 de urmăritori. Și mesajul care a însoțit cele patru imagini a fost pe măsură.

„Are cineva nevoie să fie salvat?”, a scris ea, iar reacțiile nu s-au lăsat prea mult așteptate. Ar fi de prisos să mai spunem că like-urile au curs în valuri.

„Ce frumoasă ești / Ador / Superman nu era prin zonă? / Cred că se vor găsi mulți în pericol / Wow!” sunt doar câteva dintre comentariile prietenilor săi virtuali.

Fiica lui Ilie Dumitrescu și-a dorit să fie actriță

Inspirată de succesul fratelui său, Toto, Mayra Daria visează să devină actriță. Cei doi au luat parte relativ recent la un casting și s-au bucurat din plin de moment, în ciuda faptului că norocul nu le-a surâs. Stă mărturie fotografia postată pe aceeași rețea de socializare.

„Veneam de la un casting pe care, evident, nu l-am luat. Ridic subiectul de casting ca să evidențiez cât de grea este viața de actor și ca să-mi justific ținuta, deși nu cred că este necesar (personal, nu aș opta pentru maiou – din varii motive).

 

În fine, știți cum, uneori, ceea ce căutăm este, deja acolo, doar că, orbiți de eul nostru care este, de fapt, suma influențelor sau presiunilor externe, nu realizăm că, acel ceva, a fost cu noi, mereu. Viziunea mea denaturată m-a împiedicat să văd că aparțineam cuiva în momentele în care puteam să jur că sunt lipsit de orice fel de apartenență.

 

Pentru cineva, chiar contam. Am luat totul de-a gata. Am fost ignorant. Căutam iubire fără să realizez că viața mi-a oferit-o cu mult înainte ca eu să am inițiativa de a o căuta. Mayra, târziu, îmi dau seama că tu mă completezi. Cu tine mă simt acasă. Ești tot ce nu mi-am putut imagina că poate exista. Tu, pentru mine, reprezinți speranța. Meriți tot ce va urma”, a fost mesajul transmis de Toto Dumitrescu pe marginea subiectului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Mădălina Apostol și-a pregătit moartea până la cel mai mic detaliu. Și-a dat ultima suflare în fața unui obiect special pentru ea
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania