Englezii l-au „mitraliat” pe Radu Drăgușin, după prestația lamentabilă! „Absolut horror”

Cristian Hitruc
Englezii l-au „mitraliat” pe Radu Drăgușin, după prestația lamentabilă! „Absolut horror”
SURSĂ Profimediaimages

Radu Drăgușin a fost titular în meciul dintre Galatasaray și Tottenham, încheiat cu scorul de 3-2, iar englezii l-au „mitraliat” după prestația lamentabilă pe care a avut-o.

Internaționalul român a fost unul dintre cei mai slabi fotbaliști din echipa pregătită de Ange Postecoglou și a primit una dintre cele mai mici note de pe teren.

Critici dure pentru Radu Drăgușin

Radu Drăgușin a fost titular în meciul dintre Galatasaray și Tottenham, încheiat cu scorul de 3-2, iar englezii l-au „mitraliat” după prestația lamentabilă pe care a avut-o. Internaționalul român a fost unul dintre cei mai slabi fotbaliști din echipa pregătită de Ange Postecoglou și a primit una dintre cele mai mici note de pe teren.

Prima repriză a meciului a fost un adevărat dezastru pentru englezi, care au încasat nu mai puțin de trei goluri în primele 45 de minute, iar Radu Drăgușin nu a putut face prea multe pentru a-și ajuta echipa.

Spurs s-a văzut condusă din minutul 6 al partidei, când Akgun a deschis scorul. Lankshear a restabilit egalitatea de pe tabela de marcaj în minutul 18, dar turcii au mai lovit de două ori până la pauză, prin Osimhen, care a înscris în minutele 31 și 39.

„O evoluție absolut horror pentru fundașul român, care a pierdut posesia toată seara, cu pase greșite și lovituri imprecise. Drăgușin nu s-a descurcat în fața atacurilor lui Galatasaray și a arătat ca un amator care a luat tricoul unui fotbalist profesionist”, au scris jurnaliștii de la Spurs Web, care l-au notat cu 2 pe Radu Drăgușin.

Chiar dacă a reușit să reducă diferența de pe tabela de marcaj în minutul 69, prin golul înscris de Solanke, Tottenham nu a mai putut restabili egalitatea și a cedat pe terenul turcilor de la Galatasaray.

Radu Drăgușin, cea mai mică notă

Forțat de accidentările lui Micky van de Ven și Cristian Romero, Ange Postecoglou a decis să îl titularizeze pe Radu Drăgușin în meciul cu Galatasaray. Românul a făcut pereche în centrul defensivei cu Ben Davies, dar nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.

Astfel, „tricolorul” a primit cea mai mică notă dintre toți jucătorii lui Spurs: 2. La Polul opus se află Solanke, care a fost notat cu 8 de către jurnaliștii de la Spurs Web.

Notele primite de jucătorii de la Tottenham, după meciul cu Galatasaray: Forster (5) – Porro (5), Drăgușin (2), Davies (6), Gray (5) – Bergvall (3), Bissouma (6), Maddison (3) – Johnson (5), Lankshear (6), Son (5). Rezerve: Bentancur (7), Kulusevski (7), Solanke (8), Sarr (6).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania