Tolea Ciumac riscă să facă închisoare. Luptătorul K1 e acuzat de un biciclist că a dat cu mașina peste el

Tolea Ciumac riscă să facă închisoare. Luptătorul K1 e acuzat de un biciclist că a dat cu mașina peste el
Sursa foto: Facebook

Tolea Ciumac nu se dezminte. Un biciclist l-a acuzat că a dat cu mașina peste el, motiv pentru care ar putea ajunge în spatele gratiilor, mai ales că nu vorbim despre prima abatere.

În 2020, luptătorul K1 a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare pentru contrabandă, dar a fugit în Italia, unde a beneficiat de azil politic. Fapta s-a prescris ulterior, așa că nu a mai fost nevoie să ispășească pedeapsa.

Tolea Ciumac ar putea ajunge în închisoare. Un biciclist îl acuză că a dat cu mașina peste el

Dosarul care îi dă acum bătăi de cap lui Tolea vizează „părăsirea locului accidentului, ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, infracțiuni prevăzute în articolul 338 din noul cod penal. Totul s-a întâmplat cu opt ani în urmă.

Chestionată pe marginea subiectului, soția luptătorului a susținut cu tărie că n-a fost vorba despre un incident grav și chiar l-a acuzat pe biciclist că redeschide acest proces din dorința de a obține foloase materiale.

„Asta s-a întâmplat acum 8 ani și nu a fugit de la locul accidentului, și nici mare accident nu a fost. Un biciclist a intrat singur în mașina lui Tolea când mașina stătea pe loc. A căzut biciclistul, s-a ridicat și când și-a dat seama ca Tolea e faimos a chemat salvarea ca să facă circ.

Procurii au clasat cazul de trei ori pentru că nu era vinovat Tolea. Dar «victima» tot umblă să deschidă proces, probabil vrea bani”, a declarat Alina Ciumac pentru cancan.ro.

„Cazierul” lui Tolea Ciumac

Problemele cu legea ale lui Tolea Ciumac datează încă din 1999, când se afla în vizorul oamenilor legii pentru diverse scandaluri, furturi, bătăi și afaceri dubioase. Faptele nu au fost comise doar pe teritoriul României, ci și în Spania, unde a executat inclusiv trei ani de închisoare.

În aceeași perioadă, statul român l-a condamnat la patru ani de închisoare după un scandal în care s-au tras focuri de armă. A urmat dosarul de contrabandă cu țigări, finalizat cu o nouă condamnare, în 2017.

„Membrii gruării, printre care Ciumac Anatolie, Iordache Niculae, Miron Dan, Plăcintă Vasile , Pavel Ionel, Păun Petre Tudorel si Stan Valentin, au acționat coordonat pe razele județelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și a municipiului București prin colectarea, preluarea, deținerea, predarea, depozitarea și comercializarea de țigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul vamal al României, obținând importante beneficii materiale din această activitate infracțională.

S-a reținut că membrii grupărilor infracționale au creat o veritabilă rețea de distribuție a țigaretelor provenind din contrabandă, structurată pe 3 paliere, în funcție de rolurile pe care aceștia le-au avut în cadrul grupării”, anunțau, la acea vreme, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania