Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Premier League » Transferul la Real Madrid care îl poate favoriza pe Radu Drăgușin. „Galacticii” vor să îl cumpere pe fundașul lateral de la Tottenham, iar Ange Postecoglou ar putea schimba sistemul de joc

Transferul la Real Madrid care îl poate favoriza pe Radu Drăgușin. „Galacticii” vor să îl cumpere pe fundașul lateral de la Tottenham, iar Ange Postecoglou ar putea schimba sistemul de joc

Gigi Grigorescu
Transferul la Real Madrid care îl poate favoriza pe Radu Drăgușin. „Galacticii” vor să îl cumpere pe fundașul lateral de la Tottenham, iar Ange Postecoglou ar putea schimba sistemul de joc
Foto: Tottenham, facebook

Real Madrid vrea să cumpere un fundaș lateral de la Tottenham, lucru care îl poate favoritza pe Radu Drăgușin, deoarece Ange Postecoglou va fi nevoit să schimbe sistemul de joc.

Campioana Europei și a Spaniei îl are de mult timp sub observație pe Pedro Porro, fundașul dreapta spaniol al echipei engleze Tottenham.

Real Madrid a pus ochii pe un jucător de bandă de la Tottenham, iar acest lucru îl poate ajuta pe Radu Drăgușin

Ibericul poate juca și în linia mediană. Real Madrid a pus ochii pe el în ianuarie 2023, dar gruparea pregătită de Ange Postecoglou l-a transferat după șase luni de la Sporting Lisabona, în schimbul a 40 de milioane de euro.

Deținătoarea Ligii Campionilor este în căutarea unui fundaș dreapta, după ce titularul Daniel Carvajal a suferit o accidentare groaznică pe 5 octombrie, alegându-se cu nu mai puțin de trei leziuni grave.

Real Madrid este încântată de prestațiile pe care le are Porro în campionatul Angliei. În ianuarie 2023 a fost împrumutat de Tottenham de la Sporting Lisabona pentru 5.000.000 de euro, iar în cele 17 meciuri a marcat trei goluri.

În sezonul precedent a fost folosit de Ange Postecoglou în 37 de partide, dintre care 35 în Premier League, iar spaniolul și-a trecut numele pe lista marcatorilor de patru.

În plus, în actuala stagiune competițională, a jucat șapte meciuri de campionat, în care a înscris o dată, și unul în Europa League.

Porro are un contract cu Tottenham valabil până în 2028

Dacă la Sporting juca la mijlocul terenului, tot pe banda dreaptă, Postegoclou l-a reprofilat și l-a tras în defensivă. Tottenham folosește sistemul 4-4-2 mai ortodox, dar tehnicianul îi permite jucătorului născut în Spania să avanseze în atac.

Valoarea lui de piață a crescut exponențial, iar conform celor de la Transfermarkt jucătorul ar costa 45 de milioane de euro.

Porro nu a prins lotul pentru EURO 2024, care a avut loc în Germania, în vară, competiție câștigată de Spania, după 2-1 în ultimul act cu Anglia. În schimb, a fost integralist în ultimele două partide ale Spaniei care au contat pentru Grupa A din Liga Națiunilor, 1-0 cu Danemarca și 3-0 cu Serbia, ambele în deplasare.

Problema celor de la Real Madrid este că Porro are un contract cu Tottenham valabil până în 2028, când va împlini vârsta de 29 de ani. Publicația spaniolă AS scrie că, dacă îl dorește atât de mult, campioana Europei ar trebui să demareze urgent negocierile, pentru a nu fi nevoită să plătească un preț mai mare pe măsură ce se scurge timpul.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro