A reușit ce n-au putut Federer, Nadal sau Djokovic! Cine e sportivul care a luat fața marilor vedete din tenis în ultimul deceniu

A reușit ce n-au putut Federer, Nadal sau Djokovic! Cine e sportivul care a luat fața marilor vedete din tenis în ultimul deceniu
Foto Profi Media

Rusul Andrey Rublev a devenit primul jucător de tenis care câștigă 40 de meciuri, în fiecare an, din acest deceniu.

Sportivul de 26 de ani, aflat pe locul 7 ATP, joacă la turneul de la Stockholm, unde l-a învins pe francezul Alexandre Muller, în meciul de deschidere al turneului indoor, scor 6-4, 6-1.

Aceasta a fost a 40-a victorie a lui Rublev din acest an. El este unul dintre cei mai constanți jucători din circuitul masculin. Rusul a câștigat 40 sau mai multe meciuri în fiecare an până acum, în acest deceniu.

Performanța lui Rublev prin care a depășit nume uriașe ale tenisului mondial

Victoria i-a permis lui Rublev să ajungă în al 12-lea sfert de finală al anului. El este de două ori campion în acest an, la Hong Kong și Madrid, vicecampion la Montreal, de două ori semifinalist, la Dubai și Umag și de șase ori sfertfinalist, la Australian Open, Rotterdam, Doha, Washington D.C., Cincinnati și Beijing.

Pe numărul 7 mondial îl așteaptă în sferturile de finală fostul număr 3 mondial Stan Wawrinka, care a trecut de Alejandro Davidovich Fokina, scor 6-4, 3-6, 7-5.

MECIURILE LUI RUBLEV DIN ACEST DECENIU:

2020: 41-10
2021: 53-23
2022: 51-20
2023: 56-26
2024: 40-20

Există un singur jucător care mai poate face același lucru: Novak Djokovic. Cei doi au profitat de ceea ce s-a întâmplat în sezonul 2020, care a fost scurtat din cauza pandemiei COVID-19. În acel an, Rublev și Djokovic au fost singurii doi jucători, bărbați sau femei, cu 40 sau mai multe victorii pe an, ambii terminând sezonul cu 41.

Djokovic, proaspăt învins în finala de la Shanghai, are 37 de victorii în acest an. Așadar, cu încă trei victorii, va egala performanța lui Rublev.

MECIURILE LUI DJOKOVIC DIN ACEST DECENIU:

2020: 41-5
2021: 55-7
2022: 42-7
2023: 56-7
2024: 37-9

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania