Rusoaica Anna Kalinskaya a reacționat imediat după ce presa din Italia a anunțat că Jannik Sinner a cerut-o de nevastă

Rusoaica Anna Kalinskaya a reacționat imediat după ce presa din Italia a anunțat că Jannik Sinner a cerut-o de nevastă
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 7 octombrie 2024

Anna Kalinskaya (25 de ani – 13 WTA) a ținut să reacționeze pe rețelele de socializare, după ce zvonurile cu privire la idila dintre ea și Jannik Sinner (23 de ani – 1 ATP) au căpătat o amploare uriașă.

Presa din Italia a susținut recent că Sinner a cerut-o de nevastă pe sportiva din Rusia, cu ocazia turneului de Grand Slam US Open 2024, la care ambii au fost prezenți.

Anna Kalinskaya și Jannik Sinner nu se căsătoresc

Despre idila dintre Anna Kalinskaya și Jannik Sinner se vorbește deja de câteva luni bune. Mai precis, zvonurile au început să circule încă din primăvară, atunci când cei doi sportivi s-au intersectat la un centru medical din Torino, Italia.

Detaliile picante cu privire la o posibilă relație au continuat să apară în presa internațională, până la punctul în care, în iulie, cei doi aproape că au fost prinși în fapt.

Concret, paparazzi i-au surprins pe Anna Kalinskaya și Jannik Sinner pentru prima oară în ipostaze extrem de apropiate, în interiorul unei piscine. Cei doi păreau să petreacă un timp de calitate, fiind imortalizați mai mereu cu zâmbetul pe buze. Ulterior, Kalinskaya și Sinner și-au oficializat relația la US Open, unde s-au sărutat după ce italianul a câștigat finala.

Însă, în ultimele zile, zvonurile cu privire la cei doi au căpătat o cu totul altă amploare. Presa din Italia a dezvăluit că pe parcursul US Open 2024, turneul la care au luat parte ambii jucători de tenis, Sinner ar fi cerut-o de nevastă pe Kalinskaya. În mod inevitabil, informația a fost preluată de presa internațională și s-a împrăștiat cu rapiditate.

Astfel, pentru prima oară de când au început să circule zvonurile despre ei, rusoaica Anna Kalinskaya a reacționat public și a ținut să spună cum stau lucrurile, de fapt.

Pentru a clarifica lucrurile despre zvonurile false: acest lucru nu este adevărat”, a scris Kalinskaya, adăugând și un emoji care râde în hohote.

Jurnaliștii americani de la publicația Tennis World USA au tras următoarea concluzie:

Potrivit numărului 14 mondial, zvonurile nu au fost altceva decât o încercare da a aduna câteva clicuri”, notează sursa citată.

Ce este, de fapt, între Sinner și Kalinskaya

Cu toate acestea, Jannik Sinner și Anna Kalinskaya par să formeze un cuplu, după cum sportivul din Italia a confirmat în urmă cu câteva săptămâni bune. Liderul ATP a mărturisit că este împreună cu jucătoarea de tenis din Rusia, dar și-a rezervat dreptul de a nu dezvolta subiectul:

După cum mă cunoașteți, știți că nu îmi place să vorbesc despre viața mea privată. Da, sunt cu Anna. Dar vrem să păstrăm totul foarte privat. Mă cunoașteți, nu voi spune mai mult de atât”, a declarat Jannik Sinner, câștigătorul de la Australian Open 2024 și US Open 2024.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania