Simona Halep a dat vestea cea mare. Tania şi Stere Halep vor fi cei mai fericiți: „E o zi grozavă”

Simona Halep a dat vestea cea mare. Tania şi Stere Halep vor fi cei mai fericiți: „E o zi grozavă”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Sâmbătă, 28 septembrie 2024, Simona Halep (33 de ani – 1130 WTA) a făcut anunțul pe care îl așteptau cu sufletul la gură toți apropiații și susținătorii ei: revine oficial pe terenul de tenis!

Sportiva din Constanța a dezvăluit turneul la care va lua parte, prin intermediul unui videoclip distribuit chiar de pagina de X a organizatorului. Vezi mai jos când e programată competiția și din ce categorie face parte.

Simona Halep și-a anunțat prezența la Inaugural Prudential Hong Kong Tennis! Fostul lider WTA revine pe teren mai repede decât anticipa

Simona Halep și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis în a doua jumătate a lunii septembrie, însă fostul lider WTA a lăsat de înțeles, inițial, că va concura la un turneu abia spre finalul lunii octombrie.

Constănțeanca a sugerat că încă se reface după accidentarea pe care a suferit-o la genunchi, însă ulterior, pe 24 septembrie, a fost surprinză în timp ce trăgea tare la antrenamente.

Și se pare că totul decurge foarte bine pentru Simona, care sâmbătă, 28 septembrie 2024, a decis să le facă o surpriză susținătorilor ei. Prin intermediul unui videoclip care s-a viralizat pe rețelele de socializare, Halep a dezvăluit că va lua parte la turneul Inaugural Prudential Hong Kong Tennis, din categoria WTA 125.

Competiția este programată în intervalul 30 septembrie – 6 octombrie, iar prezența Simonei a fost confirmată chiar pe pagina de X a organizatorului:

Salutare tuturor! Mi-am dat seama că e o zi grozavă pentru a vă da vestea că voi reveni pe teren mai devreme decât mă așteptam. O să zbor la Hong Kong mâine (n.r. – duminică) pentru a participa la WTA 125 Hong Kong Open. Le mulțumesc organizatorilor pentru wildcard și abia aștept să vă văd acolo”, a spus Simona Halep, se arată pe pagina de X cu numele @HKTennisOpen.

Bonus la videoclipul primit de la Simona Halep, organizatorii de la Hong Kong au adăugat:

Fostul lider mondial, Simona Halep, includere surpriză pentru Inaugural Prudential Hong Kong Tennis 125”, se arată pe pagina de X menționată.

Simona Halep urmează să bifeze doar al 3-lea meci în 2024

Primul meci pe care îl va juca la Inaugural Prudential Hong Kong Tennis 125 va fi doar al 3-lea bifat de Simona Halep în 2024. Revenită după suspendarea de dopaj, sportiva din Constanța a apucat să evolueze la doar două turnee în acest an, însă de fiecare dată a fost eliminată prematur.

Mai întâi, în martie, la Miami Open, Simona a pierdut în runda inaugurală cu iberica Paula Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6. Mai apoi, pe 15 mai, la Trophee Clarins Parins, din cauza unor probleme medicale, Halep a abandonat în fața americancei McCartney Kessler la scorul de 7-5, 2-3.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]