Acasa » Fotbal Intern » Kyros Vassaras a făcut lista FIFA pentru 2025! Ovidiu Hațegan e printre cei scoși, iar „new entry”-urile sunt fratele lui Istvan Kovacs și arbitrul pe care FCSB l-a acuzat de viciere de rezultat în acest sezon

Kyros Vassaras a făcut lista FIFA pentru 2025! Ovidiu Hațegan e printre cei scoși, iar „new entry”-urile sunt fratele lui Istvan Kovacs și arbitrul pe care FCSB l-a acuzat de viciere de rezultat în acest sezon

Daniel Nazare
Kyros Vassaras a făcut lista FIFA pentru 2025! Ovidiu Hațegan e printre cei scoși, iar „new entry”-urile sunt fratele lui Istvan Kovacs și arbitrul pe care FCSB l-a acuzat de viciere de rezultat în acest sezon
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Grecul Kyros Vassaras, șeful arbitrilor din România, a întocmit lista FIFA pentru 2025, operând două schimbări. Ovidiu Hațegan nu și-a mai găsit locul printre arbitrii de centru care vor oficia la nivel internațional, iar cei doi care au prins pozițiile eliberate sunt fratele lui Istvan Kovacs, Szabolcs Kovacs, și Rareș Vidican, care a fost acuzat de FCSB de viciere de rezultat chiar după meciul din acest weekend.

Practic, pe lista FIFA a României pentru anul următor urmează să fie efectuate două schimbări, pe care șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor deja le-a hotărât și care urmează să ajungă pe masa Comitetului Executiv al FRF pentru o ratificare formală.

Kyros Vassaras a hotărât lista FIFA pentru anul următor: ies Ovidiu Hațegan și Marcel Bîrsan și intră Szabolcs Kovacs și „prietenul” celor de la FCSB, Rareș Vidican

După mai multe speculații privind schimbările care urmează să se facă pe lista FIFA a arbitrilor de centru din România, șeful CCA Kyros Vassaras a luat, în cele din urmă, decizia finală.

Potrivit surselor ProSport, grecul a hotărât să îi elimine pe Ovidiu Hațegan și Marcel Bîrsan, locul lor urmând să fie luat de Szabolcs Kovacs (fratele lui Istvan Kovacs, care este, de asemenea, pe lista FIFA) și Rareș Vidican. Această promovare vine, pentru ultimul dintre ei, într-un moment extrem de tensionat.

În ceea ce îl privește pe Ovidiu Hațegan, scoaterea sa de pe lista FIFA nu poate reprezenta o surpriză, întrucât arădeanul care a avut probleme cu inima a hotărât recent să se retragă din postura de arbitru de centru și să își continue cariera doar din camera VAR.

Lista FIFA a României pentru 2025 va arăta, la nivel de arbitri de centru, astfel: Istvan Kovacs, Marian Barbu, Radu Petrescu, Horațiu Feșnic, Andrei Chivulete, Rareș Vidican și Szabolcs Kovacs.

Mihai Stoica l-a acuzat pe Rareș Vidican de viciere de rezultat

Mihai Stoica a răbufnit după FCSB – Petrolul 1-1 și consideră că echipa roș-albastră a fost dezavantajată voit de Rareș Vidican.

„Viciere de rezultat, de mult nu am mai văzut așa ceva. Decizii clare, toate greșite și într-o singură direcție. Cartonașul roșu este, de fapt, galben. Roșu este dacă folosește cotul ca o armă. Nu judecăm cu aceeași măsură când Jyry lovește cu cotul. Olaru a fost lovit cu cotul în cap.

Cum să nu fluieri tu când îi pui talpa pe gleznă? OK, VAR nu poate să intervină. Dar trebuia să intervină și Vidican. Se vede clar cum jucătorul Petrolului intră în Târnovanu, se vede clar. De ce nu dai fault în atac? Este mingea în joc, atacantul intră în portar. Fault clar!

Am pierdut două puncte care contează enorm. Nu spun că trebuie să fim tratați altfel pentru că reprezentăm țara în a doua competiție europeană. Dar toate deciziile au fost împotriva noastră”, a spus Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro