Acasa » Diverse » Ion Țiriac a aflat ce face Statul Român cu pensia lui lunară de 12.000 de lei, după ce s-au aplicat măriri importante, conform legii

Ion Țiriac a aflat ce face Statul Român cu pensia lui lunară de 12.000 de lei, după ce s-au aplicat măriri importante, conform legii

Ion Țiriac a aflat ce face Statul Român cu pensia lui lunară de 12.000 de lei, după ce s-au aplicat măriri importante, conform legii
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Ion Țiriac (85 de ani) primește din partea Statului Român o pensie lunară de 12.000 de lei, însă nu se atinge de niciun leu din această sumă. Și asta pentru că pensia îi este virată într-o depozit de economii.

Recent, tuturor pensionarilor din România le-au fost recalculate remunerațiile, conform celei mai proaspete legi, iar în cazul unora s-au aplicat măriri importante. Însă, magnatul Țiriac, care este printre cei mai bogați oameni din țară, nu s-a încadrat în această categorie.

Pensia lui Ion Țiriac rămâne neschimbată. Chiar dacă în cazul unora s-au aplicat măriri, magnatul va primi de la Statul Român tot 12.000 de lei

Unul dintre subiectele naționale care captează mare interes în aceste zile este cel al recalculării pensiilor românilor. Conform noii legi, în cazul unora dintre pensionari s-au aplicat măriri consistente, în timp ce alții au rămas cu remunerațiile neschimbate, iar câțiva au avut inclusiv neplăcerea de a vedea că pensia le-a fost diminuată. Însă, în cazul celor din urmă menționați, Statul Român a asigurat că vor primi în continuare aceiași bani, respectiv pensia nu le va fi scăzută după recalculare, în ciuda detaliilor de pe hârtie.

În mod inevitabil, după tot acest val de informații, presa de tip tabloid a dorit să afle ce se întâmplă cu pensia lui Ion Țiriac. Magnatul român încasează lunar suma de 12.000 de lei și se pare că tot cu aceasta va rămâne și după recalculare.

Motivul? Fostul jucător de tenis nu se încadrează în categoria celor care au peste 25 de ani de cotizare, astfel că o mărire a pensiei nu a fost luată în cazul lui. În aceeași tabără cu Ion Țiriac se află o mulțime de alți români, potrivit publicației Antena3.ro.

Rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, conform sursei menționate anterior.

Ion Țiriac se îndreaptă spre primul milion de euro câștigat doar din pensie

Din 1999, de când s-a pensionat, și până în prezent, pensia lunară a lui Ion Țiriac a fost virată într-un depozit de economii, pe care miliardarul nu l-a accesat niciodată, din motive evidente.

Așadar, în ultimii 25 de ani, banii au continuat să se strângă în contul afaceristului. Iar pe lângă pensie, lunar i-a fost virată și dobânda aferentă depozitului. Astfel, în 2023 s-a viralizat informația conform căreia, doar din pensie, Ion Țiriac ar fi aproape să facă primul milion de euro. Mai precis, la momentul redactării articolelor din septembrie 2023, magnatul avea deja peste 700.000 de euro strânși doar din pensie.

Am realizat încă o dată că românii au prea mulţi bani. S-a făcut benzina peste un euro, dar maşinile sunt tot mai multe. Asta înseamnă că o ducem bine. Cum să facem să o ducem mai bine în sport? Avem talent”, Ion Țiriac, la începutul anului 2024.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro