Victor Hănescu formează campioni la Academia sa! Unul dintre puști e acum la Wimbledon

Victor Hănescu formează campioni la Academia sa! Unul dintre puști e acum la Wimbledon

Academia de Tenis Victor Hănescu, AVH, e locul unde se lansează tinerii care vor excela în tenis. Fostul număr 26 mondial e cel care supervizează întreaga activitate și le oferă jucătorilor suportul necesar, inclusiv burse, pentru a performa în sportul alb.

La AVH jucătorii beneficiază de sprijin mental, strategie, management, pregătire fizică, pregătire tactică și emoțională, suport medical și educație pentru sănătate, nutriție și mișcare.

„Experiența mea cu Academia Victor Hănescu a fost extraordinară și decisivă pentru progresul meu în tenis”

Academia de Tenis Victor Hănescu oferă din 2018 burse sportivilor talentati, iar acestea includ sesiuni de tenis, pregătire fizică, mental coaching și emotional coaching, evaluări periodice, planuri de turnee, dar acoperă și participarea la cel puțin zece turnee pe an.

Cezar Crețu, care e la Academie din 2019, a urcat de pe locul 1200 ATP până pe locul 320 ATP și a câștigat turneul de la Satu Mare 25K. Radu Turcanu (124 ITF) și Ștefan Haita (75 ITF) au mers alături de Victor Hănescu la Australian Open. De asemenea, Ștefan Haita a jucat la Roland Garros și evoluează la Wimbledon, fiind însoțit de Victor Hănescu. „Sunt alături de Ștefan pentru turneul de Grand Slam de la Wimbledon, unde a trecut de primul tur de calificări, câștigând în fața italianului Lorenzo Beraldo. Suntem mândri de performanța sportivului bursier AVH și de munca depusă alături de întreaga echipă de profesioniști din cadrul Academiei” a notat Victor Hănescu pe pagina sa de Facebook.

„Experiența mea cu Academia Victor Hănescu a fost extraordinară și decisivă pentru progresul meu în tenis. Academia nu este doar un loc de antrenament, ci un mediu complet dedicat dezvoltării sportivilor. Faptul că Victor Hănescu este implicat direct în antrenamente și îndrumarea noastră este un mare avantaj. El nu doar că ne oferă sfaturi tehnice, dar și împărtășește din experiența lui valoroasă de fost jucător de top.

Echipa de specialiști este fantastică! Avem antrenori foarte bine pregătiți, dar și experți în pregătire fizică, mental coaching și emotional coaching. Acest mix de antrenamente ne ajută să fim complet pregătiți, atât fizic cât și mental, pentru competițiile la care participăm.

Bursele oferite de academie au fost esențiale pentru mine. Ele mi-au permis să mă antrenez în condiții excelente și să particip la turnee internaționale, ceea ce a fost crucial pentru progresul meu. Fără aceste burse, ar fi fost mult mai dificil să urc în clasamentul ATP”, a declarat Cezar Crețu.

Foto: Facebook.com/VictorHanescu

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania