Cum s-a prezentat Carlos Mora la debutul pentru Universitatea Craiova. Costaricanul sporeşte „inflaţia” de extreme stânga din lotul lui Gâlcă. ANALIZĂ

Cum s-a prezentat Carlos Mora la debutul pentru Universitatea Craiova. Costaricanul sporeşte „inflaţia” de extreme stânga din lotul lui Gâlcă. ANALIZĂ
Cum s-a prezentat Carlos Mora la debutul pentru Universitatea Craiova. Costaricanul sporeşte „inflaţia” de extreme stânga din lotul lui Gâlcă

În primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 2-1 de formaţia cipriotă FC Pafos, golul oltenilor fiind reuşit de Koljic în debutul partidei.

În ultimele 20 de minute, pentru Universitatea Craiova a evoluat şi costaricanul Carlos Mora, adus de la formaţia din ţara sa, Alajuelense, care a semnat un contract pe 4 ani cu echipa din Bănie.

Folosit ca extremă stânga, Carlos Mora n-a impresionat la primele sale atingeri punând în posesie echipa adversă. Pe parcurs, jucătorul de 23 de ani, care a avut două acţiuni individuale bune, în care nu s-a sincronizat totuşi cu noii săi colegi, un lucru oarecum firesc. La penultima sa intervenţie, pe final de joc, Carlos Mora a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare în careul advers. Şi-a încheiat evoluţia aşa cum a început-o cu o pasă greşită, care a adus posesia adversarilor.

Carlos Mora joacă în banda stângă, unde la Universitatea Craiova mai evoluează Mitriţă, Ivan, Baiaram şi Barbu şi este aşteptat şi Paradela

La prima impresie, Carlos Mora pare un jucător care se descurcă destul de bine cu mingea la picior, dar rămâne să se adapteze la stilul de joc al echipei şi să-şi formeze relaţii de joc cu coechipierii. Problema este că, fiind un jucător de picior drept, se simte bine în extrema stângă, iar la Universitatea Craiova este mare concurenţă acolo, Alex Mitriţă, Andrei Ivan, Ştefan Baiaram sau David Barbu preferând tot respectiva poziţie.

Mai mult, cubanezul Luis Paradela, care este aşteptat să semneze cu formaţia din Bănie, evoluează cu precădere tot în banda stângă, fiind un jucător ofensiv de picior drept.

Astăzi, Universitatea Craiova întâlneşte Legia Varşovia

În stagiul din Austria, Universitatea Craiova va mai disputa patru meciuri amicale, iar unul este programat în seara aceasta, de la ora 19.00, la Jenbach, contra echipei poloneze Legia Varşovia, formaţie cu care Ştiinţa a mai disputat un amical în 2019, tot în Austria, încheiat 3-3. Legia Varşovia, cea mai titrată echipă din Polonia, cu 15 titluri în palmares, a terminat campionatul trecut pe locul 3. Antrenată de portughezul Goncalo Feio, Legia are un lot evaluat la aproape 20 de milioane de euro, în care se află şi câţiva portughezi şi spanioli, unul dintre cei mai bine cotaţi jucători fiind Kapustka, fosta mare speranţă a fotbalului polonez, care a evoluat la Leicester şi Freiburg.

Legia Varşovia îşi prezintă astfel adversarul de astăzi: „Craiova de patru ori campioană a României (ultimul titlu în 1991). Sezonul trecut, Universitatea a terminat pe locul trei și va participa la preliminariile UEFA Europa League. Antrenorul echipei craiovene este Constantin Gâlcă, fost manager al lui Radomiak Radom, iar printre jucători îl vom întâlni pe Zvonimir Kozulj, fost mijlocaş la Pogoń Szczecin (Kozulj a plecat de câteva luni de la Universitatea Craiova, dar pe site-ul clubului el încă apare în lot, n.r.). Cel mai cunoscut jucător din istoria clubului este Georghe Popescu, care a reprezentat țara de 115 ori, iar ulterior a jucat la PSV Eindhoven, FC Barcelona și Galatasaray Istanbul. Clubul românesc își joacă meciurile pe stadionul de 30.000 de locuri Ion Oblemenco, fost jucător și antrenor al clubului”.

Miercuri, Universitatea Craiova va întâlni o altă echipă poloneză, vicecampioana Slask Wroclaw. Pe 29 iunie, Universitatea Craiova va întâlni campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad. Pe 30 iunie, în ultimul amical din Austria, Ştiinţa va evolua contra lui FK Jablonec, la care a jucat acum câţiva ani şi Bogdan Vătăjelu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania