Scandal, sânge şi arestări la meciul României cu Belgia! Ultraşii celor două echipe s-au luat la bătaie şi poliția a intervenit în forță

Cristian Hitruc
Scandal, sânge şi arestări la meciul României cu Belgia! Ultraşii celor două echipe s-au luat la bătaie şi poliția a intervenit în forță
SURSĂ Captură FOTO Nieuwsblad

Meciul dintre România și Belgia nu a fost lipsit de evenimente nefericite. Ultrașii celor două echipe s-au luat la bătaie și poliția a intervenit în forță.

A fost scandal, sânge și mai multe arestări în fața stadionului din Koln, la meciul pe care „tricolorii” l-au pierdut în fața „dracilor roșii”, scor 0-2.

Ultrașii României și ai Belgiei s-au bătut și poliția a intervenit în forță

România a debutat la turneul final din Germania cu o victorie spectaculoasă, scor 3-0, în fața Ucrainei. Elevii lui Edi Iordănescu nu au reușit să repete performanța și în fața Belgiei, cedând cu scorul de 0-2. Meciul nu a fost lipsit de evenimente nefericite: ultrașii celor două echipe s-au luat la bătaie și poliția a intervenit în forță, arestând mai multe persoane.

Arena din Koln a fost umplută până la refuz, iar mii de fani belgieni și români au rămas în afara stadionului. Conform presei din Belgia, între cele două tabere s-a iscat un conflict spontan, care a degenerat. Astfel, a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine, care au făcut chiar și câteva arestări.

„Suporterii români și cei belgieni s-au luat la bătaie chiar în afara zonei rezervată fanilor, așa cum arată imaginile care circulă pe rețelele sociale. Situația este tensionată. Poliția a intervenit și a făcut câteva arestări. Unii dintre protagoniști au avut nevoie de asistență medicală”, au scris belgienii de la sudinfo.be.

După înfrângerea suferită de România în fața Belgiei, toate echipele din Grupa E de la EURO 2024 au câte3 puncte, după două etape disputate. Pentru România urmează o nouă partidă, una decisivă, în fața Slovaciei. De partea cealaltă, Belgia va întâlni pe Ucraina. În aceste condiții, soarta Grupei E de la turneul final din Germania va fi decisă în ultima etapă.

Lotul deplasat de România la EURO 2024

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]