Cornel Dinu, reacție dură după ce Florentin Petre a semnat cu Dinamo!

Cornel Dinu, reacție dură după ce Florentin Petre a semnat cu Dinamo!
Cornel Dinu,Florentin Petre,Giovani Becali.

Cornel Dinu a avut o reacție virulentă, după ce Florentin Petre a revenit la Dinamo București, în funcția de antrenor secund.

Zeljko Kopic a făcut schimbări majore în staff-ul formației din „Ștefan cel Mare” pentru a evita situația din sezonul recent încheiat, când clubul s-a salvat in extremis de la retrogradare

Cornel Dinu, mesaj dur după ce Dinamo a semnat cu Florentin Petre

Cornel Dinu, fost antrenor al celor de la Dinamo București, a criticat decizia de aducere a lui Florentin Petre la formația antrenată de Zeljko Kopic. „Procurorul” consideră că numirea fostului fotbalist este dictată de faptul că este mai „maleabil” și mai ușor de influențat, comparativ cu fostul om de pe postul său, Iulian Mihăescu.

„Sunt probleme mai complexe, care aparţin de atmosferă. A fost adus Florentin Petre, un băiat care a făcut istorie la Dinamo, incontestabil, dar care poate fi mai uşor de dirijat.

Iulian Mihăescu era mai intransigent, prin urmare a fost pedepsit. Petre e cuminte, nu se bagă în tot felul de lucruri”, a spus Cornel Dinu, potrivit Sport pe Surse.

Florentin Petre a semnat cu formația antrenată de Zeljko Kopic fără să stea pe gânduri, însă a avut o singură condiție. Noul anternor secund al celor de la Dinamo București a cerut o scurtă perioadă de vacanță, pentru a se putea aduna în vederea pregătirii noii stagiuni care va începe în iulie.

Florentin Petre nu a fost, totuși, prima opțiune. „Câinii roșii” ar fi apelat la serviciile sale, după ce nu ar fi reușit să ajungă la un acord cu Bogdan Lobonț.

Zeljko Kopic a strigat adunarea

Zeljko Kopic a sunat adunarea pentru jucătorii săi, iar „câinii roșii” sunt pregătiți să înceapă munca pentru sezonul care urmează să înceapă. Echipa din Ștefan cel Mare a efectuat deja vizita medicală, însă lotul de jucători chemați să efectueze testele, în Chiajna, a fost unul redus.

Clubul nu a avut noutăți în lot, iar mai mulți fotbaliști au fost învoiți pentru câteva zile, întrucât sunt convocați la loturile naționale ale țărilor lor. Aceștia vor intra în programul de pregătire al echipei zilele următoare, după ce revin de la loturi.

Aceștia sunt jucătorii celor de la Dinamo București care au fost prezenți pentru obținerea vizei medicale:

  • Oncescu Denis (Concordia Chiajna).
  • Costin Cristian.
  • Licsandru Cristian (CS Tunari).
  • Giafer Deniz (CS Tunari).
  • Amzăr Costin.
  • Irimia David.
  • Politic Dennis.
  • Gnahore Eddy.
  • Bani Ahmed.
  • Bordușanu Antonio.
  • Borcea Valentin (CS Tunari).
  • Irimia Alexandru.
  • Gavrilă Darius (Dinamo U18).
  • Florescu Andrei (Progresul Spartac).
  • Neagu Petru.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania