Cristi Manea a primit vestea despre transfer de la Galatasaray! Turcii au luat decizia

Cristian Hitruc
Cristi Manea a primit vestea despre transfer de la Galatasaray! Turcii au luat decizia
SURSĂ Sportpictures

Cristi Manea a rămas jucător liber de contract după ce a refuzat să își mai prelungească înțelegerea cu CFR Cluj, iar ardelenii au anunțat deja că s-au despărțit de fotbalistul care spera să fie prezent alături de naționala României la turneul final din Germania.

Recent, fostul jucător de la CFR Cluj a primit vestea despre transferul la Galatasaray și se pare că turcii au luat deja o decizie în privința lui.

Ce se întâmplă cu transferul lui Cristi Manea la Galatasaray

În cursul zilei de marți, 11 iunie 2024, CFR Cluj a anunțat că s-a despărțit de Cristi Manea, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare. Astfel, fotbalistul a devenit liber de contract și ar putea semna cu orice altă formație.

Cristi Manea se află de mai multă vreme pe lista turcilor de la Galatasaray, dar se pare că fotbalistul în vârstă de 26 de ani nu va ajunge nici în această vară la Instanbul. Conform jurnaliștilor de la thehardtackle.com, oficialii de la Galatasaray își doresc să transfere un fundaș dreapta pentru a întări compartimentul defensiv, dar acesta nu este Cristi Manea. Se pare că turcii își doresc să obțină semnătura lui Aaron Wan-Bissaka, fotbalist în vârstă de 26 de ani, în această perioadă de mercato.

Presa din Turcia scrie că fundașul englez nu mai face parte din planurile celor de la Manchester United, echipă care a plătit nu mai puțin de 55 de milioane de euro pentru a-l transfera în 2019, de la Crystal Palace. Astfel, se pare că oficialii gigantului din Turcia au început deja negocierile și sunt aproape convinși că fundașul englez va semna cu Galatasaray. În aceste condiții, este greu de crezut că mai există șanse ca Cristi Manea să ajungă în Turcia în această vară.

Ce ofertă i-a făcut Nelu Varga lui Cristi Manea

CFR Cluj și-a dorit să îi prelungească înțelegerea lui Cristi Manea, dar cele două părți nu au putut ajunge la un acord. Se pare că Nelu Varga, patronul echipei, i-a propus fotbalistului un salariu de 14.000 de euro pe lună, mai mare decât cel pe care-l avea în sezonul precedent. Cu toate acestea, Cristi Manea a cerut o sumă mai mare pentru a semna un nou contract cu CFR Cluj, iar Nelu Varga nu a fost dispus să îi accepte pretențiile financiare.

În sezonul recent încheiat, Cristi Manea a avut parte de o accidentare care l-a ținut departe de teren. Astfel, a adunat 26 de meciuri în toate competițiile pentru CFR Cluj și a reușit să marcheze de două ori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania