Dinamo, pe un butoi cu pulbere. Strategia „câinilor”, criticată dur de Florin Prunea: „Scârțâie, explodează! Nici la o echipă din ligile inferioare nu găsești așa ceva”. VIDEO

Cristian Hitruc

Dinamo București a avut parte de un sezon de Superliga României plin de emoții, pe care fanii echipei l-au trăit cu sufletul la gură, până în ultimul moment.

Trupa antrenată de Zeljko Kopic a reușit să se salveze de la retrogradare după barajul cu Csikszereda, iar conducerea clubului caută soluții pentru următoarea stagiune, încercând să reorganizeze echipa aproape în totalitate. Cu toate acestea, strategia „câinilor” a fost aspru criticată de Florin Prunea, care a vorbit despre acest subiect la ProSport Live.

Florin Prunea critică strategia dinamoviștilor

Dinamoviștii au avut parte de un sezon de coșmar, plin de emoții, în care au stat la mâna rezultatelor înregistrate de rivalele din play-out pentru a se salva de la retrogradare, pe ultima sută de metri. Trupa pregătită de Zeljko Kopic a reușit să se mențină în Superliga României după ce s-a impus, la baraj, în fața celor de la Csikszereda, cu scorul general de 2-0.

Astfel, conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” a anunțat că va avea loc o reorganizare în această vară, iar Florin Prunea crede că Dinamo București are nevoie de întăriri serioase, pe „toate palierele”. Prezent în studioul ProSport Live, fostul mare portar a vorbit despre situația de la Dinamo București și a declarat că s-a dat dovadă de „amatorism”.

„Clubul Dinamo nu există! Are nevoie de întăriri pe toate palierele. Clubul scârțâie, explodează. Acolo este amatorism cum nici la o echipă din ligile inferioare nu găsești. Suporterii nu mai suportă să vadă clubul în situația asta. Este vorba de un club cu foarte mulți suporteri!”, a declarat Florin Prunea, la ProSport Live.

Florin Prunea crede că Dinamo are nevoie de un nou căpitan

Fostul internațional este de părere că Zeljko Kopic va juca un rol extrem de important în această vară în alcătuirea lotului. Totodată, Florin Prunea este de părere că Dinamo București are nevoie de un nou căpitan, care să poată ține vestiarul în frâu.

„Mă gândesc că Dinamo va merge pe mâna lui Kopic atât în plan managerial cât și în plan sportiv. Jos pălăria pentru Patriche, dar eu nu-i mai prelungeam contractul. Eu văd acolo un căpitan de echipă care să țină grupul în frâu”, a mai spus Florin Prunea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania