Condiția ca Zeljko Kopic să fie antrenorul lui Dinamo și în sezonul viitor, dezvăluită în direct de Andrei Nicolescu. VIDEO

Zeljko Kopic își va continua mandatul pe banca celor de la Dinamo București dacă „câinii” vor reuși să se salveze de la retrogradare.

Formația din „Ștefan cel Mare” trebuie să învingă pe AFK Csikszereda, în barajul pentru Superliga, pentru a se menține în primul eșalon

Andrei Nicolescu, anunț despre contractul lui Zeljko Kopic: „Avem niște discuții preliminare”

Contractul lui Zeljko Kopic cu Dinamo București se va prelungi automat, datorită clauzei pe care o are stipulată în înțelegere, dacă echipa va reuși salvarea de la retrogradare. Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor” a dezvăluit că oficialii clubului au încredere în tehnicianul croat și, mai mult, au discutat despre o posibilă reînnoire, chiar și în cazul ratării obiectivului.

„Da, are opțiune de prelungire a contractului automat (n.r. Zeljko Kopic). E scris în contract că indeplinită (n.r. clauza de obiectiv), în momentul în care se salvează echipa. E greu de vorbit acum. Avem niște discuții preliminare, dar avem o experiență bună despre ce s-a întâmplat in ultima perioada. Putea fi și mai bună. Au fost multe momente, mai ales în acest play-out, când am simțit că ne scapă prin degete lucruri, în special puncte. Dacă ar fi să ne luăm după partea de sezon regulat, cu cele 19 puncte în cele 13 meciuri și dacă am putea face această analogie pentru campionat”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.

Dinamo București se poate salva de la retrogradare numai dacă va câștiga „dubla” împotriva celor de la AFK Csikszereda. „Câinii” vor evolua pe teren propriu în manșa tur pe Arena Națională, pe 20 mai, iar returul se va disputa pe stadionul Municipal din Miercurea Ciuc, pe 27 mai.

Zeljko Kopic a dat lovitura după ce a câștigat procesul cu Botev Plovdiv

Zeljko Kopic a antrenat pe Botev Plovdiv în 2022, însă socotelile celor două părți s-au terminat mult mai târziu. După ce a fost demis de către conducere înainte de perioada stabilită în contract, antrenorul croat a dat în judecată clubul la FIFA pentru plata sumelor pe care ar fi trebuit să le încaseze în restul lunilor în care trebuia să se afle pe banca tehnică a celor de la Botev Plovdiv.

Cazul lui Zeljko Kopic a fost analizat de oficialii Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar croat a primit câștig de cauză. Astfel, formația din Bulgaria a fost somată să îi plătească tehnicianului croat o sumă în valoare de aproape 290 de mii de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania