Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului din „Ștefan cel Mare”, pentru Andrei Nicolescu. Fanii simt amenințarea retrogradării și au cedat: „Cu torțe ne mobilizează…”. EXCLUSIV FOTO

Catalin Muresanu
Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului din „Ștefan cel Mare”, pentru Andrei Nicolescu. Fanii simt amenințarea retrogradării și au cedat: „Cu torțe ne mobilizează...”. EXCLUSIV FOTO

Ultrașii de la Sud Dinamo, care au refuzat să intre la meciul cu Voluntari, după ce conducerea clubului le-a atribuit un alt sector deși aveau abonamente în locurile pe care le-au ocupat tradițional în arena „Arcul de Triumf”, au postat un mesaj sugestiv la stadionul din „Ștefan cel Mare”, prin care își demonstrează nemulțumirea față de Andrei Nicolescu, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA.

Sud Dinamo, mesaj pentru Andrei Nicolescu. „Partea civilă și partea vătămată…”.

Peluza Sud Dinamo, despre care ProSport a relatat, în ultimele săptămâni, că s-a aflat în mijlocul evenimentelor legate de incidentele de la meciul, cu UTA, a luat atitudine față de conducerea clubului. Este vorba de o pânză pe care „sudiștii” au arborat-o miercuri, 1 mai, la adresa lui Andrei Nicolescu, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA.

„Cu torțe ne mobilizează Nicolescu, partea civilă și vătămată”. 

La ce fac referire suporterii? În primul rând este vorba de începutul conflictului, meciul cu FC Voluntari, primul disputat cu spectatori după ce „câinilor” le-a fost redusă sancțiunea în urma incidentelor de la partida cu UTA. Atunci, ultrașii au lipsit de pe stadion, sectorul lor fiind anulat de, se pare, decizia conducerii clubului (FOTO JOS). Fanaticii au primit alte locuri în stadion, dar au refuzat să se prezinte în pozițiile atribuite. De altfel, Sud Dinamo a și postat un comunicat prin care și-a prezentat poziția în legătură cu acest subiect.

În această seară ne-am văzut nevoiți să luăm o decizie grea, aceea de a nu intra la meci.

Conducerea clubului a reușit ceea ce Jandarmeria nu a putut: să ne țină departe de echipa noastră. Fără absolut nicio bază legală, am fost informați că abonamentele noastre, emise de către clubul Dinamo, nu mai au valabilitate în sectorul nostru, ci într-un alt sector al Tribunei a 2-a. Oricât ne-ar fi de greu să stăm departe de echipă, nu ne putem lăsa striviți de un sistem opresiv, bolnav și, ce e cel mai dureros, girat de conducerea clubului nostru. De la demnitate nu vom face rabat niciodată!”– comunicat Sud Dinamo

Apoi este vorba de poziția clubului care, prin vocea lui Nicolescu, s-a constituit „parte civilă și vătămată” în procesul deschis împotriva ultrașilor care au fost implicați în bătaia de la meciul cu UTA.

Iar continuarea mesajului celor de la Sud este legată de un alt comunicat. De data asta al lui Andrei Nicolescu, cel care, pe contul său personal de pe Facebook a avut un mesaj pentru toți suporterii, prin care a cerut „mobilizarea dinamoviștilor” pentru ultimele două bătălii, meciurile cu Universitatea Cluj, respectiv UTA Arad, în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Culmea, Nicolescu și-a ilustrat mesajul cu torțe, fix arsenalul interzis de lege și regulamente al ultrașilor care-l contestă pe gardul stadionului Dinamo.

Neînțelesul gest al șefului de la Sud Dinamo care a mers în fața Comisiei de Disciplină

ProSport a dezvăluit detalii în exclusivitate despre apărarea pe care clubul Dinamo a formulat-o în fața Comisiei de Disciplină care a judecat incidentele de la meciul cu UTA. În cadrul strategiei, șefii „câinilor” au mers în fața avocaților de la FRF chiar cu șeful ultrașilor de la Sud Dinamo, ce care a pledat și a spus că roș-albii au fost provocați la acest meci de „dușmanii” din Ghencea. În mod absolut hilar, liderul prezent la această ședință este interzis de Jandarmeria Română pentru același gen de incident, o altercație cu rivalii de la Sud Steaua.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania