Denis Alibec e la un pas să semneze cu FCSB! S-a terminat totul pentru el în Qatar

Denis Alibec e la un pas să semneze cu FCSB! S-a terminat totul pentru el în Qatar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec e la un pas să semneze cu FCSB, după ce echipa lui din Qatar a retrogradat în cea de-a doua divizie!

Atacantul este una dintre principalele ținte ale patronului Gigi Becali pentru sezonul următor, așa cum a anunțat deja patronul roș-albaștrilor.

Denis Alibec e la un pas să semneze cu FCSB

Muaither SC a întâlnit-o pe Al Arabi în ultima etapă a sezonului din prima ligă qatareză, iar Denis Alibec a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor, însă nu a fost suficient pentru ca formația să se salveze de la retrogradare.

Astfel, sunt șanse tot mai mari ca vârful de atac să plece din Qatar în această vară, iar o destinație foarte probabilă pentru el ar fi chiar proaspăta campioană a României, FCSB.

Gigi Becali și-a exprimat deja interesul pentru Denis Alibec și a precizat că a avut deja primele contacte cu atacantul prin intermediari.

„Alibec, dacă e liber, e bun, te folosești de el. Îi faci contract pe un an și îți faci treaba cu el. Trebuie riscat. Aș risca 2-3 milioane, dar pot lua 50. Eu să iau acum campionatul și după știu ce să fac, am învățat din greșeli”, a declarat Gigi Becali.

Denis Alibec a mai evoluat pentru FCSB în perioada ianuarie 2017 – iunie 2018, timp în care a adunat 42 de meciuri, 12 goluri și 10 pase decisive în toate competițiile.

  • 800.000 de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, conform Transfermarkt

Denis Alibec a luat decizia în privința transferului la FCSB

„Cred că Alibec va alege FCSB doar dacă nu va găsi altceva. (…) A ajuns la o vârstă, e un jucător care poate să-ţi aducă plusul ăla de experienţă de care ai nevoie în cupele europene.

Denis e un jucător… Dacă l-ai câştigat, îţi dă 300%. Trebuie să te porţi într-un anumit fel”, a spus Florin Lovin pentru orangesport.ro.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
ŞOCANT! Românii vor fi dați afară din supermarket! Regulă în toate magazinele din România!
ŞOCANT! Românii vor fi dați afară din supermarket! Regulă în toate magazinele din România!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
De ce își vând italienii casele atât de ieftin străinilor. Mario și-a dat vila de 300 mp proaspăt renovată cu 39.000 €:
De ce își vând italienii casele atât de ieftin străinilor. Mario și-a dat vila de 300 mp proaspăt renovată cu…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Foto exploziv! Mădălina Ghenea a arătat tot în timp ce se retrăgea la hotel, în toiul nopții, însoțită de....
Foto exploziv! Mădălina Ghenea a arătat tot în timp ce se retrăgea la hotel, în toiul nopții, însoțită de....
Reguli ce trebuie respectate după alegerile din 9 IUNIE. Sunt absolut OBLIGATORII
Reguli ce trebuie respectate după alegerile din 9 IUNIE. Sunt absolut OBLIGATORII
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar.
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar. "Nu mă omorâţi!"
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Dacia vs Tesla. Cum vor evolua vânzările în România, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia
Dacia vs Tesla. Cum vor evolua vânzările în România, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×