Ciprian Marica a rămas cu sufletul alături de Dinamo! Mesajul fostului atacant pentru „câinii” care se luptă să evite retrogradarea. VIDEO

  • Publicat:

Ciprian Marica este aproape de Dinamo București și speră ca echipa din „Ștefan cel Mare” să se salveze de la retrogradare.

Dinamo București a remizat cu FC Voluntari, în etapa a șaptea din play-out-ului Superligii, 1-1. Cu două etape rămase de disputat până la finalul sezonului, „câinii roșii” se află pe loc direct retrogradabil.

Ciprian Marica încă speră că Dinamo se va salva de la retrogradare

Ciprian Marica a descris situația celor de la Dinamo ca fiind una dezastruoasă. „Alb-roșii” au șanse infime să se salveze de la retrogradare, din cauza managementului greșit pe care l-a făcut conducerea. Fostul „tricolor” consideră că instalarea lui Zeljko Kopic pe banca lui Dinamo București a fost o greșeală, din cauza faptului că nu a avut timpul necesar pentru a cunoaște și pentru a se adapta la fotbalul românesc.

„Situația lui Dinamo e grea. Îmi doresc din suflet să rămână Dinamo în Liga 1 (n.r. Superliga). Ar fi mult mai trist fără ea, dar pe altă parte, realist vorbind, mi-e greu să văd echipele pe care le va băga sub ea. A avut și neșansa faptului că suporteri n-au putut să aibă, jucători accidentați, antrenor strain.

Aduci un antrenor care nu cunoaște micile detalii, nu-și cunoaște jucătorii, nu cunoaște fotbalul din România, care necesită timp, dar tu nu ai timp. Speranța că Dinamo se va salva e mare. Sper că Dinamo va reuși cumva să treacă peste această situație grea”, a spus Ciprian Marica, la ProSport Live.

Suporterii lui Dinamo au răbufnit

La sfârșitul duelului dintre Dinamo București și FC Voluntari, de pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, 1-1, fanii „câinilor” i-au așteptat pe fotbaliști. În momentul în care au părăsit complexul sportiv, fanii au ținut să îi muștruluiască pe jucători, din cauza situației critice în care se află clubul.

Printre cei vizați de fanii dinamoviști au fost și Zeljko Kopic și căpitanul formației Răzvan Patriche. Acestea sunt câteva din comentariile pe care fanii le-au adresat favoriților:

  • „Patriche, ești căpitan de echipă! Ăștia pleacă la vară, dă-le un capac și mobilizează-i pe toți!”.
  • „Kopic, ieși, mă afară! La fiecare meci distruge echipa cu schimbările! Să îl dați afară pe Kopic, ăsta e primul lucru”.
  • „Mai aveți două meciuri, noi suntem singurii care rămân la Liga 2! Nu se poate să nu vă concentrați”.

Situația celor de la Dinamo București

Dinamo București se află într-o situație critică. Cu două etape rămase de disputat din actuala stagiune a Superligii, „câinii roșii” se află pe locul 15, poziție direct retrogradabilă. Deși se află la egalitate de puncte cu echipele de pe ambele poziții de baraj, FC Voluntari și FC Botoșani, cu 21 de puncte și la un două puncte în urma celor de la FC Voluntari, șansele celor de la Dinamo s-au redus considerabil.

Pentru Dinamo București urmează două dueluri cu formații aflate în formă bună, Petrolul Ploiești și UTA Arad.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×