Sosirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj a devenit un mister total! Nelu Varga l-a anunțat oficial, dar antrenor din acte al ardelenilor susține că nu știe nimic

Sosirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj a devenit un mister total! Nelu Varga l-a anunțat oficial, dar antrenor din acte al ardelenilor susține că nu știe nimic
  • Publicat:

Până la finalul acestui sezon, de pregătirea lui CFR Cluj se va ocupa Ovidiu Hoban și Francisc Dican. Chiar dacă ultimul este cel care se prezintă la conferințele de presă și oferă declarațiile în numele echipei, este de notorietate faptul că Ovidiu Hoban este omul desemnat de patronul Neluțu Varga să ia deciziile importante. Numai că Hoban deține doar Licența C în antrenorat, ceea ce nu-i permite să ia loc nici pe banca tehnică, pe funcția de antrenor secund. Astfel că Dican este trimis în față.

Francisc Dican despre venirea lui Petrescu: „Ce am citit și eu din ziare”

Francisc Dican a fost pus încă o dată în dificultate la conferința de presă de dinaintea jocului cu Farul, când a fost întrebat despre venirea lui Dan Petrescu. A fost anunțată oficial de către finanțatorul Neluțu Varga, inclusiv în Prosport.

„Am bătut palma cu Dan Petrescu pentru un contract pe 3 ani. Va fi antrenorul cu cel mai mare salariu din România. Va veni din vară, iar Dican și Hoban vor rămâne în staff, alături de antrenorul cu portarii”, a spus clar Neluțu Varga, pentru Prosport.

Cu toate acestea, Dican a declarat că lui nu i s-a comunicat faptul că Petrescu ar veni la echipă. „Ce am citit și eu din ziare. Nu (n.r. nu mi s-a transmis nimic). Eu sunt aici până la sfârșitul acestui campionat. Ce se va întâmpla pe urmă nu știu. Sunt sigur că dacă s-a semnat, nu s-a semnat, el va oferi mai multe detalii când va fi cazul”, s-a limitat să declare Dican.

Petrescu, antrenorul „din umbră”? CFR Cluj vrea ca FC Voluntari să câștige Cupa României 

Doar că Dan Petrescu pare să se implice deja la CFR Cluj. Tot mai multe zvonuri vorbesc despre faptul că acesta se consultă deja cu Ovidiu Hoban în mai multe decizii care țin de viața echipei. Se pare că și înainte de meciurile cu Rapid și FCSB cei doi s-ar fi sfătuit.

Petrescu are un interes direct. Vrea să joace cu ardelenii în cupele europene. CFR și restul echipelor care speră la locul 2 ar putea primi o șansă uriașă, în acest sezon. În condițiile în care FC Voluntari câștigă Cupa României, locul 2 din campionat va merge în Europa League, deoarece ilfovenii nu au licență pentru Europa.

„Noi ne gândim la campionat. Depinde ce facem noi. Nu putem să ne bazăm pe alții. Ceea ce facem noi este cel mai important. Restul, dacă pot să ne ajute indirect este un plus”, a spus Francisc Dican.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×