Ce staff va avea Costel Gâlcă la Universitatea Craiova. Doi secunzi și un preparator fizic vin să-l ajute să ia titlul

Ce staff va avea Costel Gâlcă la Universitatea Craiova. Doi secunzi și un preparator fizic vin să-l ajute să ia titlul
  • Publicat:

Constantin Gâlcă a fost anunţat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova, el semnând azi, în biroul lui Mihai Rotaru, un contract până la finalul anului viitor, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon, până în vara anului 2026. Costel Gâlcă va conduce astăzi primul antrenament, la cantonamentul „Ilie Balaci” şi va fi prezentat într-o conferinţă de presă de la ora 15:15.

Gâlcă va debuta oficial pe banca Ştiinţei duminică, de la ora 19:00, în etapa a 4-a a play-off-ului, Universitatea Craiova jucând în deplasare cu Sepsi. Gâlcă are obiectiv pentru acest final de sezon calificarea în cupele europene, iar în următoarea stagiune câştigarea eventului.

Ce staff va avea Costel Gâlcă la Universitatea Craiova. Doi secunzi și un preparator fizic vin să-l ajute să ia titlul

Din staff-ul tehnic al lui Gâlcă la Universitatea Craiova fac parte și: Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund, Ciprian Pruna – preparator fizic.

„Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de prelungire. Din noul staff tehnic vor mai face parte: Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund, Ciprian Pruna – preparator fizic. Constantin Gâlcă a mai antrenat în trecut FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem și Radomiak. Și-a trecut în palmares un titlu de campion al României, Cupa României și Cupa Ligii. Constantin Gâlcă va conduce în cursul zilei de astăzi primul antrenament în Baza de Pregătire „Ilie Balaci. Mult succes!” este comunicatul Universităţii Craiova.

Gâlcă l-a antrenat pe Andrei Ivan la naţionala U17

În vârstă de 52 de ani, Costel Gâlcă a antrenat ultima dată formaţia Radomiak Radom, cu care a semnat tot pe 16 aprilie, în urmă cu un an, şi pe care a părăsit-o în toamna trecută, pe locul 8 în campionat (8 victorii, 5 remize, 9 eşecuri), nemulţumit că oficialii clubului polonez nu-şi respectaseră promisiunile legate de lot.

Costel Gâlcă şi-a început cariera de antrenor la echipa a doua a clubului Almeria, în Segunda B, apoi a pregătit naţionala U17 a României, unde l-a avut sub comandă pe Andrei Ivan. În sezonul 2014-2015 a câştigat titlul, Cupa României şi Cupa Ligii cu FCSB, după care a fost demis de Gigi Becali. În ultima etapă a acelui campionat, FCSB a remizat la Iaşi, dar a avut şansa ca Oţelul, echipă retrogradată deja, să câştige în deplasare cu ASA Tg. Mureş, echipă care a ratat astfel şansa de a lua titlul. La debutul pe banca tehnică a FCSB, Gâlcă a pierdut Supercupa României, la penalty-uri. A ratat calificarea în grupele Champions League cu FCSB, după celebrul duel cu Ludogorets, cu Cosmin Moţi erou al bulgarilor. A ratat apoi calificarea în primăvara europeană cu FCSB, dintr-o grupă Europa League cu Dinamo Kiev, Aalborg şi Rio Ave.

Gâlcă a învins Universitatea Craiova, la ultimul meci jucat pe vechiul „Ion Oblemenco”

În acel sezon, 2014-2015, în duelurile cu Universitatea Craiova, echipa lui Gâlcă a câştigat cu 3-1 în Ghencea, s-a impus cu 1-0 în optimile Cupei României, acela fiind ultimul meci pe vechiul „Ion Oblemenco” şi a remizat, scor 0-0, în returul de campionat, pe „Extensiv”.

Costel Gâlcă a antrenat apoi în La Liga, formaţia la care a şi jucat, Espanyol Barcelona, cu care a reuşit să se salveze de la retrogradare, bilanţul său în Catalunia fiind 8 victorii, 13 înfrângeri și 5 remize, dar nu i-a fost prelungit contractul scandent în vara lui 2016. Cea mai lungă perioadă pe banca tehnică a unei echipe a fost pentru „Costelino” în Danemarca, la Vejle, cu care a promovat în prima ligă. A mai pregătit în ultimii ani echipele saudite Al Fayha (10 meciuri, medie 1 punct pe meci), Al Taawon (21 de meciuri, 1,57 puncte pe meci) şi Al Hazem (9 meciuri, 0,33 puncte pe meci).

Ca jucător, Costel Gâlcă a evoluat la FC Argeş, Steaua, Mallorca, Espanyol, Villarreal, Zaragoza, Almeria şi Gimnastic Tarragona. Are 68 de selecţii şi 4 goluri pentru naţionala României, cu care a participat la 3 turnee finale, Mondialele din 1994 şi 1998 şi Euro 1996.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×