Ioan Ovidiu Sabău, mesaj dur pentru jucătorii săi după U Cluj – Petrolul 1-2: „Naivi, am crezut că va fi ușor! N-aveam voie”

Ioan Ovidiu Sabău, mesaj dur pentru jucătorii săi după U Cluj - Petrolul 1-2: „Naivi, am crezut că va fi ușor! N-aveam voie”
  • Publicat:

Ioan Ovidiu Sabău a transmis un mesaj dur pentru jucătorii săi, după ce U Cluj a pierdut acasă cu Petrolul, scor 1-2.

Ardelenii au punctat primii pe Cluj Arena prin Roguljic, dar oaspeții au întors rezultatul prin Irobiso și Tommy Jyry.

Ioan Ovidiu Sabău, mesaj dur pentru jucătorii săi după U Cluj – Petrolul 1-2

La finalul partidei, Ioan Ovidiu Sabău a taxat neatenția elevilor săi pentru faptul că au pierdut un meci pe care l-au controlat în totalitate.

„Am fost neatenți, acea lovitură liberă, au plecat pe contraatac. Naivi, am crezut că va fi ușor, nu ne-am luat măsuri. Era un meci important, n-aveam voie să pierdem. Chiar dacă nu câștigam, n-aveam voie să pierdem. La golul doi al lor, am avut mingea, puteam să jucăm în față, au plecat pe contraatac și am luat gol.

Trebuie să strângem rândurile, am făcut un joc bun, am demonstrat că știm să jucăm fotbal, dar se întâmplă. Avem obiective, încă nu ne-am salvat de la retrogradare, avem meciul de Cupă. Asta e meseria, aceeași jucători din Cupă au jucat fotbal și azi. Se întâmplă, dar sunt supărat pentru că puteam evita. Sunt foarte multe lucruri bune de extras din meci. Și posesia, ocaziile.

Un meci bun, controlat, am avut 60-70% posesie. Sunt statistici, date, dar meciul e pierdut. Trebuie să avem forță să mergem mai departe. Posibil să nu fi fost inspirat la schimbări, trebuia să gândesc altfel, dar abia după ce le faci vezi și e ușor să tragi concluzii. Dar cred că trebuia să gândesc altfel la 2-1, să schimb sistemul de joc. Nu mereu îți vin acele idei bune de moment.

Era mai aproape de mine Dorinel Oancea și îi explicam cum să joace, după i-a dat două-trei pase bune lui Popică. Asta e meseria”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, după U Cluj – Petrolul 1-2.

„Suntem foarte dezamăgiți că nu am putut să luăm măcar un punct. 17 șuturi, enorm, dar nu contează dacă nu iei cele trei puncte. Nu contează, și dacă jucam mai prost era important să batem. Trebuie să ne salvăm de la retrogradare, e primul lucru pe care trebuie să-l facem. Azi n-am putut să ne îndepărtăm de acea zonă”, a spus Marco Rus.

Echipele de la U Cluj – Petrolul 1-2

U Cluj (4-4-2): Gertmonas – Oancea, Masoero, Thalisson, Chipciu – Silaghi, G. Simion, Bic, Roger – D. Popa, D. Nistor
Rezerve: Gorcea, Roger, V. Gheorghe, Doukoure, Roguljic, Tescan, Chinteș, Anselmo, Fossati, F. Ilie, Techereș
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău

Petrolul (4-2-3-1): Zima – L. Dumitru, Papp, Meijers, Țicu – Hanca, Seto – Musi, Jair, Grozav – Irobiso
Rezerve: Bălbărău, Eșanu, Huja, Jyry, D. Radu, I. Răducan, Berisha, M. Bratu, Ișfan, Dumitrache, Garruti
Antrenor Laszlo Balint

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×