România, eșec în meciul de debut cu Ucraina din Billie Jean King Cup. Ana Bogdan, distrusă de Lesia Tsurenko

România, eșec în meciul de debut cu Ucraina din Billie Jean King Cup. Ana Bogdan, distrusă de Lesia Tsurenko
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de tenis a României a început cu stângul meciul cu Ucraina din barajul pentru calificarea în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup.

Ana Bogdan, prima jucătoare a României, a fost umilită în setul decisiv de Lesia Tsurenko, iar Ucraina conduce cu 1-0.

Lesya Tsurenko a umilit-o pe Ana Bogdan în primul meci din Billie Jean King Cup

Primele care au intrat pe teren au fost Ana Bogdan (64 WTA) și Lesia Tsurenko (42 WTA), aceasta din urmă impunându-se cu 3-6, 6-2, 6-0, în 2 ore și 4 minute. Românca și-a făcut serviciul în primul game al meciului, după care au fost consemnate nu mai puțin de 7 break-uri. La 5-3, Ana a urmat la serviciu și a fructificat a doua minge de set.

Și în partea a doua, jucătoarele au fost trădate de serviciu. Câștig de cauză a avut, însă, Tsurenko. Jucătosrea din Ucraina a realizat 4 break-uri, spre deosebire de cele două ale sportivei născută în Sinaia.

S-a ajuns, astfel, în decisiv, în care Bogdan a fost de nerecunoscut. Românca nu a câștigat nici măcar un singur game și nu și-a pus adversara niciodată în situația de a salva o minge de break.

În al doilea meci de simplu se întâlnesc Jaqueline Cristian și Elina Svitolina

Ucraina conduce România cu 1-0 după primul meci de simplu. A doua partidă le opune pe Jaqueline Cristian (75 WTA) și cea mai valoroasă jucătoare a echipei adverse, Elina Svitolina, aflată pe locul 18 în clasamentul mondial.

Conform regulamentului, toate celelalte partide vor avea loc mâine. Svitolina o va întâlni pe Bogdan în primul meci, după care pe teren vor intra Cristiani și Tsurenko. În cazul în care Ucaina se va distanța la 3-0, ultima partidă nu se va mai juca, iar confruntarea va fi încheită de meciul de dublu, în care gemenele Lyudmyla și Nadiia Kichenok, aflate pe locurile 18 și 42 în lume, le întâlnesc pe Mara Gae și Anca Todoni.

Elina Svitolina regretă că partida împotriva României nu s-a putut juca în Ucraina

Câştigătoarea meciului dintre România şi Ucraina se califică la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, iar învinsa va juca un baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială.

Înaintea partidei, Svitolina a recunoscut că își dorea ca meciul meciul împotriva României să se joace în Ucraina. Acest lucru nu este, însă, posibil, din cauza situației conflictuale.

„Sunt foarte încântată să fac parte din această întâmplare interesantă de la Omni Amelia Island Resort și de a readuce tenisul de clasă mondială în nordul Floridei.

Desigur, visul nostru era să organizăm acasă întâlnirea cu România, în Ucraina, așa cum a fost întotdeauna, dar în timpul războiului nu este posibil”, a transmis Svitolina.

„Bush Tennis Center (n.r. – centrul sportiv unde se va juca meciul) a fost un susținător și un partener extraordinar al Fundației Svitolina, iar faptul că ne sprijină la prima noastră confruntare de baraj în calitate de gazde înseamnă foarte mult”, a mai transmis jucătoarea.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×