FC Hermannstadt – U Cluj 1-1! Meci tensionat la Sibiu, încheiat cu o răfuială între cele două tabere, pe marginea terenului

FC Hermannstadt - U Cluj 1-1! Meci tensionat la Sibiu, încheiat cu o răfuială între cele două tabere, pe marginea terenului
  • Publicat:
  • Actualizat:
17:35

Egalitate între Hermannstadt și U Cluj

Hermannstadt reușește doar o remiză pe teren propriu cu Universitatea Cluj, după ce a fost la conducerea jocului din minutul 31 când Ianis Stoica a deschis scorul, împotriva fostei sale echipe. În repriza secundă, Universitatea Cluj a fost mai periculoasă însă nu a reușit să puncteze la ocaziile lui Daniel Popa.

În prelungirile partidei, același Daniel Popa a spart gheața pentru oaspeți cu un gol senzațional din afara careului și aduce un punct important clujenilor, în lupta pentru prima poziție din play-out. U Cluj reușește să își păstreze locul secund, acumulând 26 de puncte, la doar un punct în spatele liderului UTA (27 puncte). Hermannstadt ratează, pe final, șansa de a urca pe poziția secundă, după golul primit în ultimul minut de joc. Înainte de fluierul final, arbitrul a avut de furcă cu ambele tabere, care s-au luat la ceartă pe marginea terenului.

16:36

Final de meci!

Meciul se încheie la egalitate, scor 1-1. Ianis Stoica a deschis scorul în minutul 31. Daniel Popa a egalat, în prelungiri, cu un gol superb, din afara careului.

16:28

Gol Universitatea Cluj!

Min 90+6: Daniel Popa reușește un gol superb din afara careului și restabilește egalitatea pe final de meci.

16:04

Ocazie imensă pentru U Cluj!

Min 85: Daniel Popa intră în careul advers și trimite un șut puternic la colțul lung, dar mingea trece pe lângă poartă.

15:55

Ocazie imensă pentru U Cluj!

Min. 63: Valentin Gheorghe trimite cu capul din 8 metri, însă portarul gazdelor plonjează și respinge în corner.

15:44

O nouă bară pentru U Cluj!

Min. 53: Daniel Popa e izbit de o minge în 6 metri și mingea sare din el în bara transversală.

15:37

A început repriza secundă!

Min. 46: S-a reluat jocul la Sibiu.

15:20

Pauză la Sibiu.

Min. 45: Pauză la Sibiu. FC Hermannstadt o conduce pe U Cluj cu 1-0.

15:07

Bară pentru U Cluj!

Min. 34: Roguljic trimite un șut în forță pe colțul scurt, dar mingea lovește doar bara.

15:06

GOL FC Hermannstadt!

Min. 31: Ianis Stoica profită de mai multe ezitări ale fundașilor și deschide scorul la Sibiu, chiar în fața fostei sale echipe!

14:59

Ocazie mare pentru U Cluj

Min. 28: Roguljic își încearcă norocul cu un șut din interiorul careului mare, dar mingea este reținută de Căbuz.

14:30

A început partida!

Min. 1: „Centralul” Marcel Bîrsan a fluierat startul confruntării de la Sibiu!

14:10

ECHIPELE DE START

FC Hermannstadt: Căbuz – Opruț, Bejan, Găman, Butean – Balaure, Murgia, Mino Sota, Ianis Stoica – Gabriel Iancu, Fonseca
Rezerve: Muțiu, Ionuț Pop, Medina, Ionuț Stoica, Antoche, N’Goma, Petru Iancu, Bucuroiu, Neguț, Daniel Paraschiv, Alexandru Oroian, Jipa
Antrenor Marius Măldărășanu

U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Thalisson, Chipciu – Simion, Bic, Silaghi, Roger – Nistor, Roguljic
Rezerve: Gorcea, Chinteș, Pițian, Mitrea, Doukoure, Fossati, Valentin Gheorghe, Tescan, Mihai Ilie, Anselmo, Daniel Popa
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău

  • Stadion: Municipal Sibiu
  • Arbitru: Marcel Bîrsan. Asistenți: Adrian Ghinguleac (ambii din București), Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)
  • Arbitru VAR: Marian Barbu (Făgăraș). Asistent VAR: Stelian Slabu (Brașov)

Știrea inițială

Meciul FC Hermannstadt – U Cluj are loc în etapa 3 a play-out-ului din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe Stadionul Municipal Sibiu poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport.

FC Hermannstadt – U Cluj Live Video Online în etapa 3 a play-out-ului din Superliga

FC Hermannstadt și U Cluj, formații care s-au duelat în sferturile Cupei României în urmă cu doar patru zile, se vor întâlni din nou, de data aceasta în etapa 3 a play-out-ului din Superliga. Partida e prorgamată să înceapă duminică, 7 aprilie, de la ora 14:30, pe Stadionul Municipal Sibiu.

Înaintea acestui joc, FC Hermannstadt se află pe locul 4 în play-out, cu 23 de puncte. Sibienii au câștigat clar în prima etapă, scor 3-0 pe teren propriu cu Dinamo, însă în runda precedentă au fost învinși la limită de FC Voluntari, 0-1 în deplasare.

De partea cealaltă, U Cluj este pe poziția secundă în clasament, cu 25 de puncte. În runda inaugurală, „șepcile roșii” au învins-o fără emoții pe FC Botoșani, scor 3-0 pe teren propriu, iar în etapa trecută au remizat, tot pe teren propriu, 0-0 cu UTA Arad.

La capitolul dueluri directe, așa cum am precizat deja, cea mai recentă confruntare între cele două a avut loc acum patru zile. Pe 3 aprilie, U Cluj a învins-o cu 1-0 pe FC Hermannstadt și a obținut calificarea în semifinalele Cupei României, unde va da peste Oțelul Galați.

În turul sezonului regular, pe 28 august 2023, FC Hermannstadt și U Cluj au remizat la Sibiu, scor 2-2. În retur, pe 20 ianuarie, pe Cluj Arena, „șepcile roșii” au câștigat cu 2-1.

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Marius Măldărășanu a lăsat de înțeles că încă nu a digerat complet înfrângerea din Cupă:

„Sper să nu se repete istoria, în ultimii doi ani acest duel între noi și U Cluj a fost câștigat în mare de ei, au acumulat mai multe puncte, ne-au scos din Cupă și sezonul trecut și acesta. Suferim încă după ultimul meci, este dureros, dar mergem înainte, este clar că trebuie să facem mult mai mult decât am făcut.
Trebuie să venim cu ceva în plus și asta înseamnă spirit de sacrificiu, asta ne-a lipsit, sunt momente grele, cum s-a întâmplat și meciul trecut pe minutele de final, când nu mai poți, atunci mai poți un pic. Acum este meci de campionat, jucăm bine acasă, am luat multe puncte, nu am avut echilibrul din sezonul trecut la jocurile din deplasare. Vom face totul pentru a câștiga, chiar dacă s-a creat un complex vizavi de U Cluj, am făcut în trecut jocuri foarte bune contra echipelor puternice, trebuie să mergem cu încredere la meciul acesta, sunt 3 puncte mari în joc”, a spus antrenorul lui FC Hermannstadt.

Din tabăra adversă, Ioan Ovidiu Sabău a transmis:

„Momentan nu ne-am îndeplinit nici un obiectiv, deci nu avem de ce să fim prea încrezuți sau relaxați. În zilele care au mai rămas ne vom pregăti, iar la ora jocului vom întâlni un adversar care clar va avea o motivație în plus și o dorință mare de a-și lua revanșa după eliminarea din Cupă”, a declarat tehnicianul lui U Cluj.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×