Florin Pîrvu, în lacrimi după Petrolul – FC Voluntari 0-4. Revederea cu fosta echipă l-a emoționat maxim: „Peluza mi-a strigat numele!”

Florin Pîrvu, în lacrimi după Petrolul - FC Voluntari 0-4. Revederea cu fosta echipă l-a emoționat maxim: „Peluza mi-a strigat numele!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Voluntari, echipa lui Florin Pîrvu, a zdrobit-o pe Petrolul, scor 4-0, în cea de-a treia etapă a play-out-ului din Superliga.

După meci, fostul antrenor al ploieștenilor a venit extrem de emoționat la flash-interviu.

Florin Pîrvu, în lacrimi după Petrolul – FC Voluntari 0-4. Revederea cu fosta echipă l-a emoționat maxim: „Peluza mi-a strigat numele!”

Florin Pîrvu, antrenorul celor de la FC Voluntari, a ținut să își felicite jucătorii pentru prestația din meciul cu Petrolul Ploiești.

Tehnicianul formației ilfovene nu avea cum să nu vorbească despre perioada petrecută pe „Ilie Oană”. Vizibil emoționat, Pîrvu le-a mulțumit fanilor ploieșteni după ce aceștia i-au scandat numele în semn de respect.

„Face parte din viața noastră a antrenorilor. Este clar că nu a fost ușor, important este că ne-am atins obiectivul. Mă bucur foarte mult pentru cele trei puncte, pentru acest joc solid.

Îi felicit pe băieți. Noi trebuie să rămânem modești, la fel de atenți la toate detaliile. Mai sunt etape, mai sunt multe puncte puse în joc, trebuie să ne salvăm de la retrogradare. Eu zic că putem mai mult.

Petrolul este și va fi o echipă pe care eu o respect și o voi respecta. Sunt lucruri pe care eu le-am spus în pregătirea jocului. Am interpretat bine. Vreau să ne bucurăm, dar rămânem în continuare atenți. Sunt foarte multe puncte puse în joc.

Nu există. Nu am resentimente. Profit de faptul ăsta să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine. Da, sunt emoționat, nu e ușor.

Am plecat imediat de pe bancă, Peluza Latina mi-a strigat numele, vreau să le mulțumesc și lor. Am simțit un suport incredibil din partea lor. Le mulțumesc.

Dar ca și grup Petrolul Ploiești este o echipă bună, cu jucători pe care îi știu foarte bine”, a declarat Florin Pîrvu, fostul antrenor al celor de la Petrolul.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×