Adrian Mutu și-a luat gândul de la campionat după Sepsi – CFR Cluj 1-1: „Eu nu am avut niciodată titlul obiectiv!”

Adrian Mutu și-a luat gândul de la campionat după Sepsi - CFR Cluj 1-1: „Eu nu am avut niciodată titlul obiectiv!”
  • Publicat:

După remiza cu Sepsi OSK (1-1), Adrian Mutu a dat de înțeles că și-a luat gândul de la titlu, dar a precizat că el nu a venit la CFR Cluj să câștige campionatul în acest sezon.

Sepsi OSK a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-1, în a doua etapă din play-off. Marius Ștefănescu a deschis scorul pentru gazde în minutul 9. Matija Boben a restabilit egalitatea în minutul 20. A fost un meci aproape decisiv pentru CFR Cluj, în lupta la titlu. Adrian Mutu a părut resemnat la finalul meciului după ce a pierdut două puncte importante.

Adrian Mutu și-a luat gândul de la campionat: „Eu nu am avut niciodată titlul obiectiv!”

Adrian Mutu a vorbit deschis la flash-interviu și a precizat că nu a avut niciodată în gând câștigarea campionatului de când a fost numit tehnician la CFR Cluj. Tehnicianul i-a lăudat pe jucătorii săi care au avut un joc bun dar singurul lucru care le-a lipsit a fost finalizarea în fața porții.

„A fost un meci bun din partea noastră, din păcate nu reușim să adunăm punctele după niște evoluții bune. În seara asta băieții au jucat bine, au produs fotbal, dar din păcate nu am reușit să o băgăm în poartă din ocaziile pe care le-am făcut. E păcat, echipa joacă fotbal, dar tabela vorbește până la urmă, iar noi trebuie să mergem înainte cu aceeași atitudine, mult mai focusați și mai răi acolo în fața porții.

Ce să le spun băieților după un astfel de joc? Poate doar să fie mai atenți în fața porții. Rămânem doar cu o evoluție bună și fără un rezultat pozitiv. Eu nu am avut niciodată titlul obiectiv când am venit la Cluj. E în ADN-ul clubului, dar eu deocamdată sunt în obiectiv, evoluția echipei vorbește de la sine. Că nu reușim să adunăm toate punctele e o chestie de bucătărie internă și trebuie să o îmbunătățim, dar depinde mult de forma și inspirația atacanților din ziua respectivă.

Mă bucur că nu s-a mai accidentat nimeni. S-a accidentat Kresic la încălzire și a trebuit să-l folosim pe Mogoș acolo, nici el nu era 100%. Ghinioanele se țin scai de noi, dar vreau să câștig orice meci. Trebuie doar să intre în poartă și nu mai are nimeni nimic de zic”, a declarat Adrian Mutu la finalul meciului.

FCSB poate lua un avans de 10 punct cu 8 etape înainte de final

Egalul de pe terenul covăsnenilor îi face pe clujeni să își piardă speranțele pentru câștigarea campionatului. CFR Cluj este în acest moment la 7 puncte în spatele liderului FCSB, care are un meci mai puțin. Dacă formația antrenată de Elias Charalambous se impune duminică seară la Ovidiu, pe terenul campioanei Farul Constanța, atunci roș-albaștrii vor lua un avans de 10 puncte, aproape imposibil de recuperat în doar 8 etape.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×