Mircea Rednic, reacție spumoasă după sancțiunea primită de UTA Arad pentru incidentele de la meciul cu Dinamo: „Doamne, dă-mi puteri! Eu cu ce am greșit?”

Redactor:
Călin Mnerie
Mircea Rednic, reacție spumoasă după sancțiunea primită de UTA Arad pentru incidentele de la meciul cu Dinamo: „Doamne, dă-mi puteri! Eu cu ce am greșit?”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de Discplină din cadrul Federației Române de Fotbal le-a sancționat la sânge pe Dinamo și UTA, ca urmare a incidentelor dintre suporteri în startul partidei directe, din ultima rundă a sezonului regular al Superligii, de pe Arena Arcul de Triumf. Ambele cluburi au aflat că nu vor mai juca niciun un meci cu spectatori în acest sezon, adică până la finele play-out-ului și au fost și amendate fiecare cu 100 de mii de lei.

Până ce vor fi judecate recursurile pe care grupările cu pricina le-ai depus, cel puțin arădenii se consideră total nedreptățiți. În primul rând, pentru că susțin că au existat mari probleme de organizare din partea celor de la Dinamo, pe care – de altfel – le-au subliniat și Jandarmeria, dar și pentru că există dovezi video și foto că niciun fan deplasat de la Arad nu a pătruns pe gazon pentru a se bate cu ultrașii „câinilor roșii”.

Mircea Rednic: „Ce Dumnezeu, eu cu ce am greșit? Tot timpul intervine ceva”

Mircea Rednic e pur și simplu descumpănit, căci echipa s-a reîntors acasă de abia în luna ianuarie, după ce în ultimele luni ale lui 2023 a jucat „acasă” la Oradea, Sibiu sau Cluj, fiindcă pe arena „Francisc Neuman” se schimba gazonul. Totuși, „Puriul” crede că nedreptatea pe care a suferit-o UTA va fi îndreptată la Comisia de Apel.

„Ce Dumnezeu, eu cu ce am greșit? De când sunt la UTA tot timpul intervine câte ceva și noi nu putem să ne desfășurăm activitatea. Vorbesc și cu renovarea gazonului, am fost obligați să jucăm 8 meciuri în deplasare, pentru că și alea pe care le-am jucat acasă tot în deplasare au fost. Am făcut eforturi, am pornit de la zero, s-a format o echipă, ne-am luptat să câștigăm un loc care să ne permită să jucăm mai multe meciuri acasă și acum să primim vestea că următoarele patru meciuri le vom juca fără suporteri. Pe noul gazon de la Arad avem cinci victorii și un egal, contează foarte mult să jucăm cu suporterii alături. Decizia nu mi se pare corectă, ținând cont că nu noi am organizat meciul. Poate s-a profitat ca să se dea un exemplu, pentru că fost și acel Rapid – FCSB, în care s-au aruncat torțe și petarde și ce s-a dat de la Comisie? O amendă mică și s-a închis un sector. De ce tocmai la acest meci s-a luat această decizie drastică? Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar eu am fost acolo la începutul jocului și suporterii noștri au fost provocați pentru că au venit torțele și petardele spre ei din zona suporterilor de la Dinamo”, a spus antrenorul arădenilor.

Mircea Rednic: „Sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”

Întrebat dacă a văzut suporteri ai „Bătrânei Doamne” împărțindu-și pumni cu dinamoviștii, Rednic a adăugat: „Eu doar spun că mi-e drag de suporterii de la Arad, chiar iubesc felul cum se comport. Eu nu am avut probleme de scandal sau că au dat cu artificii, cu petarde, cu torțe, nu-mi aduc aminte să fie lucruri de genul ăsta. Deci chiar nu avem ce să ne reproșăm, noi am făcut recurs la ceea ce s-a decis și eu sunt ferm convins că se va ridica această suspendare. Poate amenda o să rămână, nu știu dacă și aia e corectă, dar ca să fim suspendați, chiar nu merităm. Mai departe, vreți să analizez eu cine s-a bătut acolo, să intru eum să zic ceva? Eu nu am ce să zic. Singurul lucru care pe mine mă deranjează e că nu pot să joc acasă cu suporterii mei. Asta mă deranjează, restul….Sunt oameni competenți, Jandarmeria trebuia să-și facă jobul, am înțeles că e un proces verbal, trebuie analizat. Avem avocați, se vor ocupa și eu cred că se va lua decizia cea mai bună. Cei care au greșit trebuie să plătească, adică cei care au fost prinși, căci am înțeles că au fost ceva interpelați acolo”.

Mircea Rednic: „Vor fi pierderi dacă va rămâne această decizie, Doamne Isuse, dă-mi puteri!”

Dacă, totuși, arena „Francisc Neuman” va rămâne închisă până la finalul sezon, UTA va pierde în jur de 150 de mii de euro din încasări, la care se alături cele aproximativ 700 de mii pierdute în toamnă, ca urmare a exilului forțat.

„Oricum au fost pierderi și vor fi pierderi dacă va rămâne această decizie. Mă gândesc câteodată așa, Doamne Isuse, dă-mi puteri! O, Isuse, dă-mi putere, cun Dumnezeule tot la mine… Când lucrurile încep să meargă bine, întâmplă ceva. Ori cad eu în stânga sau în dreapta, ori intervine ceva, dar e bine că așa ne mobilizează. Au fost meciuri în care am jucat și cu suporteri puțini în deplasare, mai departe eu ca antrenor ce să fac? În primul rând mă interesează meciul de la Cluj, căci am o listă cam mare cu jucători care nu s-au antrenat în ultimele zile și după aia sunt convins că se va lua altă decizie. Pentru că nu e o decizie corectă, nu e conformă cu realitatea. Incidentele care au fost acolo s-au făcut, s-au analizat, cei care au greșit trebuie să plătească, cei care au fost prinși, am înțeles că au fost ceva interpelați acolo”, a mai punctat Mircea Rednic.

UTA primește 800 de mii de euro de la autoritățile locale

Până la urmă, UTA și încasează ceva, căci astăzi Primăria din Arad a alocat 4 milioane de lei (aproximativ 800 de mii de euro) din fonduri nerambursabile, pe baza proiectului depus de conducerea clubului. Anual, există și o a doua sesiune de proiecte, în tooamnă, când, de obicei, gruparea arădeană mai încasează în jur de 2 milioane de lei.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…