Cum arată femeia care l-a dat peste cap pe Alex Chipciu. S-a îndrăgostit din prima de ea, i-a făcut 4 fete și i-a dat interzis să revină la echipa lui Gigi Becali. GALERIE FOTO

Cum arată femeia care l-a dat peste cap pe Alex Chipciu. S-a îndrăgostit din prima de ea, i-a făcut 4 fete și i-a dat interzis să revină la echipa lui Gigi Becali. GALERIE FOTO
Foto Instagram

Andreea Chipciu este soția lui Alex Chipciu și este de o frumusețe rară, lucru care l-a făcut pe jucător să se îndrăgostească din prima de ea și să îi asculte sfaturile în ceea ce privește revenirea la FCSB.

Alexandru Chipciu a cunoscut-o pe soția sa, Andreea, în prima zi a anului 2012 și pentru el a fost dragoste la prima vedere. După aproximativ două luni au devenit un cuplu model, iar în prezent au patru copii.

„Mi-a plăcut mult de Andreea din prima! Rar îmi plac imediat anumite lucruri sau persoane. Ea mi-a plăcut foarte tare”, a declarat Alex Chipciu.

Cum arată femeia care i-a interzis lui Alex Chipciu să revină la FCSB

Alex Chipciu ține cont de sfaturile soției sale și acest lucru s-a văzut chiar recent când jucătorul a avut ocazia să revină la FCSB. Fost jucător la echipa lui Gigi Becali, Chipciu s-a întors în România, în 2020. De atunci, a evoluat la Universitatea Cluj și familia s-a integrat foarte bine în oraș. În vara anului trecut, jucătorul a refuzat oferta celor de la FCSB argumentând că alege să rămână la Cluj pentru binele familiei sale.

Andreea a preferat să rămână în Ardeal, acolo unde cele patru fete sunt înscrise la școală. O nouă schimbare într-un oraș așa cum este Bucureștiul nu ar fi fost benefică pentru familia internaționalului, care a afirmat că ar fi venit la FCSB oricând.

„A existat discuţia între noi doi (n.r- Chipciu și Mihai Stoica), da. N-am vrut niciodată să vorbesc despre asta, că am refuzat. Într-o seară eram convins să vin, doar că apoi am stat de vorbă cu soţia. Am 4 fete și e foarte greu pentru mine să plec. Punând lucrurile astea… Dacă eram singur, îmi luam geanta şi plecam pentru că mă motivează performanţa”, a spus Chipciu.

Locul special unde Alex Chipciu a cerut-o de soție pe Andreea

Alex Chipciu a ales un loc special pentru momentul în care și-a unit destinul cu Andreea. Mijlocașul român a cerut-o de soție pe Andreea în elicopter, deasupra Marelui Canion. Cei doi au împreună patru fetițe: Arian, Irene, Ștefania și Medeea.

Într-un interviu, Andreea Chipciu a dezvăluit că soțul său și-a dorit foarte mult să fie tată de fete. Ea în schimb și-a dorit foarte mult să aibă un băiat și la fiecare sarcină a așteptat cu nerăbdare să apară băiatul mult dorit. Din fericire, pentru Alex Chipciu, jucătorul a primit fetele pe care și le-a dorit.

„Încă de la prima sarcină, Alex și-a dorit să fie fetiță. Spunea că vrea să aibă un pat mare și trei fetițe care să sară peste el. Eu nu m-am văzut mamă de fată, mi-am dorit foarte mult un băiat și am sperat de fiecare dată că o să apară și băiatul meu mult dorit. Și uite că a primit exact ce și-a dorit el: trei fete plus încă una bonus.

(râde) O prietenă mi-a spus că, la cât de mult mi-am dorit un băiat, sigur aș fi fost o soacră rea dacă l-aș fi avut. Și Universul a scăpat o noră de o soacră ca mine”, a povestit glumind Andreea Chipciu într-un interviu pentru viva.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]