Ce spune fostul antrenor al Parmei despre Man și Mihăilă

Cristian Hitruc
Ce spune fostul antrenor al Parmei despre Man și Mihăilă

Fostul antrenor de la Parma i-a lăudat pe Dennis Man și pe Valentin Mihăilă, cei doi români care sunt coechipieri în Serie B.

Cei doi „tricolori” au reușit să îl impresioneze pe Franco Colomba, antrenor în vârstă de 69 de ani, care i-a descris ca fiind jucători „excelenți”.

Ce spune fostul antrenor al Parmei despre Man și Mihăilă

Parma este la un pas de revenirea în Serie A, după un sezon excelent, la care au contribuit și românii Dennis Man și Valentin Mihăilă. Franco Colombo, fost antrenor al „Cruciaților”, a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor doi.

„Mihăilă este un jucător excelent, la fel ca Man și Bonny. Francezul este un atacant central tehnic. Parma este o echipă formată din jucători foarte interesanți. Când sunt într-o zi bună, poți vedea un fotbal foarte bun, dar trebuie să îi evaluăm în Serie A”, a spus Franco Colomba, potrivit parmalive.com.

În acest moment, după 30 de etape disputate, Parma are șanse uriașe să revină în Serie A. Echipa pentru care joacă Dennis Man și Valentin Mihăilă ocupă prima poziție a clasamentului, cu un total de 65 de puncte acumulate.

În actualul sezon, Dennis Man este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, reușind să marcheze nu mai puțin de 11 goluri și să ofere 5 pase decisive.

De partea cealaltă, Valentin Mihăilă a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor de patru ori și le-a oferit colegilor și două pase decisive.

Dennis Man vrea să mai rămână un sezon la Parma

Dennis Man a reușit să facă un meci bun în fața Irlandei de Nord, fiind cel care a marcat singurul gol al „tricolorilor”. La finalul partidei, internaționalul român a fost întrebat despre ofertele pe care le are și despre un posibil transfer în vara acestui an.

Chiar dacă există o mulțime de zvonuri cum că românul este dorit la formații puternice din Italia și din alte mari campionate ale Europei, Dennis Man a declarat că dorește să continue la Parma, în Serie A.

„Eu nu știu despre oferte. Nu mă interesează. Sunt la Parma. Mi-aș dori să promovăm în Seria și să evoluez acolo, pentru că îmi știu colegii, știu persoanele din club, au încredere în mine și le sunt recunoscător pentru asta”, a declarat Dennis Man, după partida cu Irlanda de Nord.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania