Alexandru Mitriță, revenire de senzație la naționala României? Edi Iordănescu i-a transmis un mesaj clar olteanului înainte de Euro 2024: „Trenul e în mers!”

Alexandru Mitriță, revenire de senzație la naționala României? Edi Iordănescu i-a transmis un mesaj clar olteanului înainte de Euro 2024: „Trenul e în mers!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Mitriță își dorește neapărat să fie în lotul României pentru Euro, doar că Edi Iordănescu a lăsat de înțeles că șansele sunt destul de mici.

„Trenul e în mers”, a subliniat selecționerul, semn clar că are deja conturat lotul cu care va aborda turneul final din această vară, care va avea loc în Germania.

Alex Mitriță, din nou în lotul României? Edi Iordănescu: „Trenul e în mers!”

Selecționerul României a mărturisit că „toată lumea are ușile deschise”, în contextul în care se știe deja bine faptul că acesta nu este în cele mai bune relații cu Alex Mitriță, unul dintre cei mai în formă jucători din Superliga.

Pe de altă parte, Iordănescu jr a subliniat că ar putea să-și schimbe strategia după turneul final, în cazul în care va semna o nouă înțelegere cu Federația Română de Fotbal.

„La Euro ne așteaptă un alt nivel, vom vedea cine va fi cu noi acolo. Toată lumea are ușile deschise. Noi trebuie să analizăm în funcție de context. Avem posturi unde avem soluții echilibrate, cu jucători de valoare, dar avem și poziții unde suntem la limită. Se poate întâmpla orice.

Oricine are ușa deschisă pentru echipa națională. Dar trebuie să demonstreze că are valoare și să respecte valorile grupului. Cine a arătat asta, a rămas, cine nu, nu a mai fost cu noi.

Trenul e în mers, trebuie eforturi mari ca cineva să sară în tren din mers. După Euro, dacă voi mai fi aici, va fi o perioadă în care vor fi încercați jucători, va fi o perioadă puțin mai lejeră”, a spus Edi Iordănescu, atunci când a fost întrebat despre situația „perlei” din Bănie.

Ionuţ Mitriță in meciul amical de fotbal dintre Romania si Grecia, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, vineri 25 martie 2022

Cum arată lotul României pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Columbia

PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 9/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 15/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 24/2), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 13/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 14/0);

MIJLOCAȘI
Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 66/14), Marius MARIN (Pisa | Italia, 15/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 35/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 52/3), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 14/1), Darius OLARU (FCSB, 15/0), Adrian ȘUT (FCSB, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 17/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 31/4), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 8/2), Florinel COMAN (FCSB, 12/1);

ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 40/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 36/5), Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2).

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×