Apariție rară lângă Sorana Cîrstea. Cine e bărbatul aflat lângă ea la Miami, în lipsa lui Ion Alexandru Țiriac

Apariție rară lângă Sorana Cîrstea. Cine e bărbatul aflat lângă ea la Miami, în lipsa lui Ion Alexandru Țiriac
  • Publicat:

Sorana Cîrstea este singura româncă rămasă în competiție la turneul WTA de la Miami, după ce Simona Halep, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au fost eliminate în primul tur.

În acest an, Sorana Cîrstea e favorită 19 și va juca direct în turul doi, cu Sloane Stephens (41 WTA), care a trecut în două seturi de Angelique Kerber, scor 6-2, 6-3.

Apariție rară lângă Sorana Cîrstea. Cine e bărbatul aflat lângă ea la Miami, în lipsa lui Ion Alexandru Țiriac

Sorana este de câteva zile la Miami, acolo unde e însoțită de fratele ei, o apariție rară în viața publică a jucătoarei de tenis. Mihnea este cu cinci ani mai mic decât sora sa. A cochetat și el cu sportul. A jucat fotbal la un club din București, dar apoi a decis să urmeze cursurile Universității de Drept. El este acum avocat în București, dar și un susținător înfocat al Soranei, dovadă fiind prezența lui în Florida, acolo nu se află și iubitul sportivei, Ion Alexandru Țiriac.

Meciul din turul al doilea de la Miami, dintre Cîrstea și Stephens, este al treilea din acest an, după ce acestea s-au mai duelat de două ori de la începutul lui 2024.

În prima întâlnire din an, în primul tur de la Doha, Sorana Cîrstea a ieșit învingătoare, depășind-o fără probleme pe americancă, scor 6-3, 6-2. Apoi, cele două s-au reîntâlnit tot în turul 1 la Indian Wells, unde Sloane Stephens și-a luat revanșa în fața româncei, câștigând 6-0, 7-5.

Per total, acestea au patru întâlniri directe, iar înaintea meciului de la Miami Open există echilibru la victorii, fiecare jucătoare având câte două.

Înaintea duelurilor din 2024, cele două s-au mai întâlnit în primul tur de la Roland Garros, în 2022, când Stephens s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-0. Primul meci direct a fost în 2013, în turul 2 de la Dubai, terminat cu succesul româncei, tot în trei seturi, scor 5-7, 6-3, 6-2.

Anul trecut, la Miami Open, Sorana a strălucit, ajungând până în semifinale, după un parcurs excelent. Atunci, românca a fost eliminată în penultimul act de Petra Kvitova, scor 5-7, 4-6.

Dacă trece de Sloane Stephens, în turul trei, Cîrstea s-ar putea întâlni cu rusoaica Daria Kasatkina, iar în optimi cu tunisianca Ons Jabeur, favorita numărul 6.

În sferturi, Sorana Cîrstea e pe aceeași parte de tablou cu Cori Gauff, cap de serie 3, iar în semifinale cu nimeni alta decât lidera mondială Iga Swiatek.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×