Meme Stoica, prima reacție după acuzele grave ale lui Dan Șucu pentru FCSB!

Meme Stoica, prima reacție după acuzele grave ale lui Dan Șucu pentru FCSB!
  • Publicat:

Meme Stoica a venit cu o primă reacție în urma acuzațiilor făcute de Dan Șucu, patronul de la Rapid, la adresa celor de la FCSB.

Acționarul majoritar al echipei de lângă Podul Grant a lansat acuzații grave la adresa vicecampioanei, despre care a spus că obișnuiește să facă „blaturi”, dar și că unii dintre jucătorii cu care a negociat clubul patronat de Gigi Becali nu au evoluat la meciurile dintre echipele lor și FCSB în perioada tratativelor.

Meme Stoica, prima reacție după acuzele grave ale lui Dan Șucu pentru FCSB!

Drept replică, Mihai Stoica a spus că formația lui nu încalcă regulamentul și nu desfășoară practici neloiale, dar și că Dan Șucu este mult prea nou în fotbal pentru a emite astfel de variante.

„Aveam o părere bună. Nu mi-a venit să cred că a spus asemenea chestii care îl incriminează. E șocant, nu înțeleg. El spune că noi încălcăm regulamentul pentru că am discutat cu Baba Alhassan.

Voi citi o singură declarație, este inimaginabilă. Declarația lui Dani Coman spune așa: «Nu am mai discutat, trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Sunt discuții cu ambele formații, FCSB și Rapid». Spunea Dani Coman.

Apoi, încă o declarație a lui Daniel Niculae: «E un jucător bun, poate juca la orice echipă. Noi am oferit atât cât am considerat că merită».

Nu cred că am făcut vreodată în istoria noastră, din 2003, să zicem așa, lucruri de genul. Oricine poate spune orice. Să ajungi să îl dai în judecată pe Șucu pentru ce? Era o chestie deontologică pentru cei care l-au intervievat.

Ce anvergură are? Abia a venit în fotbal! Ar trebui cineva să îi spună lui Șucu că noi n-am mai câștigat titlul din 2015. El crede că făceam înțelegeri să luam campionatul? E în eroare peste eroare! Cum credeți că cineva poate discuta o astfel de chestie cu Gigi?”, a afirmat Mihai Stoica, conform Orange Sport.

Întrebat fiind ce părere are Gigi Becali despre afirmațiile făcute de patronul echipei din Giulești, Mihai Stoica a răspuns că nu a luat legătura cu finanțatorul FCSB, miliardarul fiind la mănăstire.

Dan Șucu îi distruge pe „roș-albaștri”: „Încalcă cel puțin 4 sau 5 articole din regulamentul nostru sportiv”

Finanțatorul grupării din Giulești a acuzat că Gigi Becali și clubul FCSB încalcă regulile Șucu dând drept exemplu transferurile lui Baba Alhassan și Luis Phelipe la vicecampioana României.

„Asta poate fi reversat dacă nu suntem atenți. Dacă ne întoarcem la ce am avut, am pierdut încă o ocazie. Eu cred că FCSB a hotărât că «De aici încolo nu am cum să mai fac întâlniri sau înțelegeri între patroni, că nu se mai poate, dar mă duc și-l ating pe cel mai bun jucător de la adversar». E foarte simplu. Oamenii ăștia nu înțeleg nimic! Ce dovezi am? În timpul campionatului nu există discuții despre transferuri, ele se fac în perioadele de transfer. A venit meciul cu Sibiu, negociere cu Baba Alhassan, iar el nu a jucat cu FCSB, deși transferul s-a făcut peste o lună. Cel mai bun jucător de la Hermannstadt! Următorul adversar, Iașiul. Transferat Luis Phelipe, el nu a jucat, a fost răcit, bolnav. Despre ce vorbim aici? Strategia asta încalcă cel puțin 4 sau 5 articole din regulamentul nostru sportiv. Cine le aplică? Dacă nu le aplică, mergem înapoi de unde am plecat. Am tot dreptul să mă gândesc că la fel au făcut cu Ștefănescu?”, a spus acționarul majoritar de la Rapid.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×