Bad boy Marius Ștefănescu. Patronul de la Sepsi a dezvăluit de ce fotbalistul acuzat de blat cu FCSB este atât de „îngălbenit”: „Șapte sau opt nu le-a luat pentru faulturi”. VIDEO

Cristian Hitruc

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a vorbit despre situația fotbalistului Marius Ștefănescu. Conducătorul covăsnenilor e explicat de ce jucătorul care este acuzat de blat cu FCSB a primit foarte multe cartonașe galbene în actualul sezon.

Într-o intervenție telefonică la ProSport Live, finanțatorul covăsnenilor a declarat că Marius Ștefănescu a primit nu mai puțin de șapte sau opt astfel de avertismente pentru proteste.

Bad boy Marius Ștefănescu. Patronul de la Sepsi a dezvăluit de ce fotbalistul acuzat de blat cu FCSB este atât de „îngălbenit”: „E slobod la gură”

Laszlo Dioszegi a explicat de ce Marius Ștefănescu a primit o mulțime de cartonașe galbene în actualul sezon de Superliga României. Mijlocașul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe a fost acuzat că a absentat intenționat în trei partide cu liderul campionatului, FCSB. Patronul echipei a afirmat că acest lucru este doar o coincidență și că jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost „îngălbenit” de către arbitri din cauza faptului că protestează foarte mult în timpul meciurilor.

Acest lucru s-ar fi întâmplat și în ultima partidă din sezonul regulat, pe care Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat-o în fața celor de la Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1. Cu ajutorul acestei victorii, covăsnenii au reușit să obțină un loc în play-off-ul Superligii României.

„Ștefănescu a luat 10 cartonașe galbene, iar șapte sau opt nu le-a luat pentru faulturi. Așa este el, mai slobod la gură. În meciul cu Petrolul nu a mai rezistat și a sărit la arbitru. Este o coincidență, de trei ori nu a jucat cu FCSB. Dar cred că nici jucătorul, nici Gigi Becali, nu au legătură cu acest lucru”, a precizat Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.

Marius Ștefănescu, acuzat că nu vrea să joace cu FCSB

Mai multe acuzații au fost aduse la adresa fotbalistului Marius Ștefănescu, după ce a acesta a absentat din partida pe care Sepsi a disputat-o, în prima etapă din play-off, în fața liderului FCSB.

Conducătorii Rapidului au afirmat că mijlocașul a lipsit intenționat și că la ultimele trei partide dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB acesta a căutat motive pentru care să nu fie prezent.

Cu toate acestea, Laszlo Dioszegi a precizat că fotbalistul nu va ajunge la FCSB și că va oferi, în cursul zilei de joi, 21 martie, un răspuns la acuzațiile care i-au fost aduse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]