Ce calități are „sosia lui Federer”, noul antrenor al Simonei Halep! Rusoaicele l-au adorat

Ce calități are „sosia lui Federer”, noul antrenor al Simonei Halep! Rusoaicele l-au adorat
  • Publicat:

Noul antrenor al Simonei Halep, ibericul Carlos Martinez Comet, a pregătit-o mulți ani pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, din 2012 și până în 2019. Ulterior, antrenorul a început o colaborare cu altă sportivă din Rusia, Daria Kasatkina.

Considerat „sosia lui Roger Federer”, asemănarea dintre cei doi fiind deloc de neglijat, Comet a fost extrem de apreciat de cele două sportive din Rusia.

Ce calități are „sosia lui Federer”, noul antrenor al Simonei Halep!

Câștigătoare de Mare Șlem la US Open 2004 și Roland Garros 2009, Svetlana Kuznetsova a schimbat mulți antrenori în carieră, însă mereu a avut o simpatie pentru cei spanioli. Asta poate după ce a început să se antreneze încă de la 14 ani la Barcelona.

Rusoaica și-a regăsit succesul sub bagheta lui Carlos Martinez Comet. A câștigat trei titluri WTA, Moscova 2016 și 2017, Sydney 2016, dar a ajuns și în patru finale, la Madrid 2015, Miami 2016, Indian Wells 2017 și Cincinnati 2019.

„Căsnicie” zbuciumată între Comet și Kuznetsova

Cei doi s-au despărțit pentru aproape un an, însă Kuznetsova l-a reangajat pe spaniol, care la vremea aceea începuse deja o colaborare cu Daria Kasatkina.

„Când l-am întrebat dacă mă poate ajuta, abia era la început cu Dasha”, declara Svetlana pentru Tennis Panorama. „Confuzie totală. I-am spus: «Uite, nu vreau să întrerup». Înțeleg că Dasha are nevoie de el, are o carieră lungă în față și mult potențial. El a spus apoi: «O să încerc să le ajut, îți trimit antrenori dintre cei care lucrează cu mine». Apoi am vorbit cu Dasha și i-am oferit ajutorul meu. I-am zis: «Am ceva experiență în circuit, pot să dau un sfat și aș aprecia dacă am putea să-l împărțim pe Carlos». Așa a rămas”, spunea Kuznetsova.

Aceasta a explicat ulterior de ce a revenit tot la spaniol: „Este chimie, nici nu știam că există așa ceva. Ok, da, între iubiți, prieteni, dar uite că poate fi și între jucător și antrenor. Poate că nicio altă jucătoare nu va avea aceeași chimie cu el cum am eu. Văd o legătură similară la Simona și Darren, nu mulți jucători pot spune asta, poate și Justine Henin cu Carlos Rodriguez”.

Se face vinovat că vorbește prea mult la meciuri

Un episod controversat s-a produs în timpul turneului de la Wimbledon, în 2016. Kuznetsova a primit un avertisment pentru coaching în disputa din turul a treilea, contra americancei Sloane Stephens.

Rusoaica s-a enervat pe arbitrul de scaun și s-a răstit la el: „Îmi pun la bătaie premiul în bani că nu a spus nimic”. Discuția nu s-a domolit și a continuat în pauzele dintre game-uri, când Kuznetsova i-a tot repetat: „Nu ai procedat bine”.

Ironii la adresa lui Roger Federer

Atunci când merge la turnee, toată lumea își dă coate, confundându-l cu Federer. Martinez a mărturisit la un moment dat că există trăsături comune între el și campionul elevețian, nu însă și la contul bancar, scrie gsp.ro.

„Nu e însă nicio asemănare între noi în ce privește contul bancar”, a glumit. A observat și Federer asta? Au coincis o perioadă în Dubai, pe când o antrena pe Kuznetsova, și s-au salutat. „Ne-am dat mâinile, am spus «Salut», dar nu e ca și cum el a zis: «Hei, știai că semeni cu mine?» Așa că habar nu am”, a spus amuzat Martinez.

 

Florentin Dincă / Redactor
Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin