Pirotehnia, fenomenul ultras care a divizat lumea fotbalistică! Cazul Rapid! „Un dosar destul de complicat și, paradoxal, foarte simplu”. VIDEO

  • Publicat:

Pirotehnia este fenomenul ultras care a divizat lumea fotbalistică, iar jurnalistul Marius Mitran, un apropiat al clubului din Giulești, a comentat despre situația de la Rapid.

DIICOT a descins la domiciliul mai multor persoane suspecte că introduc materiale pirotehnice pe stadioanele din România. De asemenea, printre cei 17 suspecți se numără și președintele Rapidului, Daniel Niculae. Acesta ar fi complice pentru că i-ar fi ajutat pe ultrașii giuleșteni să introducă petarde și torțe în arena din Giulești.

Pirotehnia, fenomenul ultras care a divizat lumea fotbalistică

Marius Mitran, invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, consideră că spectacolul pirotehnic este parte integrată în fenomenul fotbalistic și susține ca acesta să fie în continuare desfășurat pe stadion.

De asemenea, Marius Mitran crede că dosarul în care și Daniel Niculae, președintele Rapidului este implicat, ar trebui analizat de specialiștii din justiție. „(n.r. dosarul intentat pentru materialele pirotehnice) Destul de complicat și, paradoxal, foarte simplu. Complicat pentru că nu știm dosarul. Este complicat pentru că nu suntem avocați să interpretăm comunicatele.

Sunt absolut subiectiv, că sunt de partea tuturor fanilor din Liga 1. Am fost în peluză, am crescut în peluză… așa m-am apropriat de fotbal. Mi-e foarte greu acum să spun că este un fenomen care ar trebui să se oprească, dimpotriva, nu”, a declarat Marius Mitran la ProSport Live.

Daniel Niculae, săltat de mascați

La mai puțin de o săptămâna de la succesul răsunător al Rapidului împotriva celor de la FCSB, scor 4-0, „mascații” au descins în casa lui Daniel Niculae. Președintele clubului din Giulești, alături de liderul galeriei rapidiste, Liviu Ungurean, sunt cercetați într-un dosar de constituire a unui grup infracțional care are scop introducerea materialelor pirotehnice în stadion.

În perchezițiile efectuate în casele suspecților, mascații au găsit mai multe arme de foc automate.  De asemenea, au fost efectuate percheziții și la stadionul Giulești, unde polițiștii au descoperit o cameră secretă, destinată depozitării materialelor pirotehnice.

În urma audierilor, fostul atacant a fost singura persoană intentată în dosar ercetată în libertate. Liderul galeriei Rapidului se află în arest preventiv pentru 30 de zile. În cazul în care instanțele judecătorești vor solicita, perioada de arest se poate prelungi pentru încă 30 de zile.

Liviu Ungurean: „Am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia”

Liderul de galerie al Rapidului, Liviu Ungurean, zis „Bocciu”, a mărturisit, în anul 2022, într-un podcast de pe Youtube destinat fenomenului ultras din România, că deține arme de foc și nu va evita să le folosească dacă va fi cazul.

„Bă, eu am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia, ca să știți cu toții. Am să scot și mitralierele și tot ce ține, pentru că eu vreau să câștig, eu n-am cum să pierd, nu-mi permite religia să pierd. Eu așa am fost crescut.

Și când cineva i-a crescut puțin mușchii și se crede în stare, am să scot tot ce ține buzunarul meu să scot. Eu am să folosesc pistolul întotdeauna când o să-mi simt viața mea pusă în pericol, am să trag în oricine e în fața mea, ca să câștig orice bătaie.

Că am folosit pistolul? O să folosesc pistolul toată viața mea, când cineva crede că e mai puternic ca mine, ca să-i arăt că-l retrogradez, ca să-l îngenunchez”, a spus Liviu Ungurean, în 2022.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…