Poli Iași, surprinsă de jocul Oțelului Galați, după 1-1: „A reușit să ne împingă spre propria poartă”

Poli Iași, surprinsă de jocul Oțelului Galați, după 1-1: „A reușit să ne împingă spre propria poartă”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieșenii lui Leo Grozavu au fost surprinși de jocul celor de la Oțelul Galați în derby-ul Moldovei care s-a terminat la egalitate, scor 1-1, după o partidă echilibrată.

Chiar dacă au reușit să deschidă scorul rapid, printr-o lovitură de la 11 metri, cei de la Poli Iași nu au reușit să păstreze, până la final, minimul avantaj înregistrat pe tabela de marcaj.

Ieșenii lui Grozavu, surprinși de jocul gălățenilor

La finalul partidei de la Galați, jucătorii Politehnicii Iași au declarat că au fost surprinși de jocul adversarilor, care au reușit să îi împingă spre propria poartă.

Cu Leo Grozavu suspendat, ieșenii au reușit doar un rezultat de egalitate în fața echipei lui Dorinel Munteanu.

„A fost o mică neatenție, lipsă de concentrare și ne-au egalat. După egalare, au început să ne împingă, ușor, ușor, spre propria poartă. A fost un joc urât, de bătaie. Cred că toate meciurile din play-out vor fi de genul acesta. Vor fi meciuri închise, echipele nu vor dori să riște. Vrem să fim arbitrați cu aceeași măsură, nu pentru Oțelul să fie fault, pentru noi să nu fie fault. Și în play-out, la Galați, vom avea un meci greu, de bătaie”,  a declarat Mugur Cornățeanu, antrenorul secund al Politehnicii Iași.

Mihai Bordeianu, dezamăgit de punctele pierdute

Mihai Bordeianu, mijlocașul Politehnicii Iași, a vorbit despre prestația echipei în meciul de la Galați și despre greșelile care au condus la golul gălățenilor.

„Am jucat împotriva unei echipe pe care o cunoșteam, o echipă arțăgoasă. Am intrat în jocul lor și a fost un meci de luptă. Ne-am propus mai mult, dar trebuie să ieșim cu capul sus. În câteva zile ne întoarcem aici. În play-out, fiecare meci contează foarte mult, se joacă efectiv pe trei puncte. La fiecare meci încercăm să ne facem jocul, deschidem scorul și apoi nu mai avem același ritm și adversarul vine peste noi. Asta s-a întâmplat la multe meciuri și am pierdut multe puncte după ce am condus. Fiind lângă noi, antrenorul vede mereu jocul și auzim indicațiile lui. Dar, în tur a fost pe bancă și scorul a fost tot 1-1. Nu știu dacă este un dezavantaj că jucăm cinci meciuri în deplasare, pentru că noi am obținut multe puncte în deplasare”, a declarat Mihai Bordeianu.

„Atitudinea va face diferența în play-out”

Alin Roman, cel care a marcat golul ieșenilor în meciul de la Galați, din penalty, a căutat o explicație pentru căderea pe care a suferit-o echipa după deschiderea scorului. Totodată, acesta a vorbit și despre play-out.

„A fost un joc destul de urât, am început destul de bine, 25 de minute, dar am intrat în jocul lor și ne-au egalat. Au venit cu mingi lungi peste noi și nu am mai putut să ieșim. La penalty am alunecat, am avut noroc că nu am dat peste poartă. Nu cred că am atins mingea cu ambele picioare, trebuie să revăd faza. Am avut puțină șansă că nu am dat peste. Cred că antrenorul ne-a lipsit astăzi, am fi avut nevoie de el să ne țină motivați. Va fi un play-out foarte greu, am vrut să câștigăm la Galați pentru a juca cinci meciuri acasă, dar nu am reușit. Atitudinea va face diferența în play-out”, a precizat Alin Roman, după partida de la Galați.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…