CFR Cluj, transfer în plin sezon! Mutarea pe care puțini o înțeleg

Cristian Hitruc
CFR Cluj, transfer în plin sezon! Mutarea pe care puțini o înțeleg

CFR Cluj a făcut un transfer în plin sezon. Mutarea ardelenilor pare de neînțeles, întrucât trupa antrenată de Adrian Mutu a renunțat la un jucător chiar în mijlocul campionatului.

Tânărul fotbalist a ajuns deja la o înțelegere cu o grupare din Bulgaria și a fost inclus în lotul echipei pentru un meci disputat în weekend.

CFR Cluj, transfer în plin sezon!

CFR Cluj, ocupanta locului al treilea din Superliga României, a făcut o mutare surprinzătoare chiar în plin sezon. Ardelenii l-au cedat pe Josip Mihalic, fotbalist în vârstă de 20 de ani. Acesta a ajuns la o înțelegere cu liderul din divizia secundă a Bulgariei, Septemvri Sofia.

Lucrurile s-au mișcat rapid în cazul tânărului jucător, el fiind inclus în lotul echipei pentru un meci disputat în weekend, cu Cernomoreț Bugas, încheiat la egalitate, scor 1-1, din etapa cu numărul 24.

Josip Mihalic este format la Dinamo Zagreb și a jucat la academia gigantului din Croația în perioada 2013-2020. Înainte de a ajunge la CFR Cluj, fotbalistul a mai evoluat pentru Slaven Belupo.

Acesta a ajuns în Gruia în urmă cu doar șase luni, dar nu a reușit să se impună. Astfel, a fost cedat, imediat, la FC Argeș, care a decis să renunțe la serviciile lui la începutul acestui an. Eugen Neagoe, antrenorul celor de la FC Argeș, l-a folosit în doar două partide, adunând doar 76 de minute pe teren.

Cum nici CFR Cluj nu a mai fost interesată de serviciile mijlocașului ofensiv, acesta a fost cedat la liderul din liga a doua a Bulgariei. Până în prezent, tânărul fotbalist a acumulat 15 meciuri la profesioniști, 13 dintre ele în tricoul celor de la Slaven Belupo, echipă pentru care a reușit să marcheze și singurul său gol. La CFR Cluj, acesta nu a prins niciodată lotul.

CFR Cluj se gândește la titlu

În timp ce Josip Mihalic a ajuns la o înțelegere cu Septemvri Sofia, CFR Cluj speră, în continuare, la titlul de campioană a României. Astfel, patronul grupării din Gruia pune pe masă o primă uriașă, în valoare de un milion de euro, pe care ar urma să o împartă jucătorii și membrii staff-ului, în cazul în care vor deveni campioni în vară.

În acest moment, formația antrenată de Adrian Mutu este la șase puncte în spatele liderului FCSB. În prima etapă din play-off-ul Superligii României, CFR Cluj va primi vizita celor de la Universitatea Craiova. Oltenii vin cu un moral extrem de bun în Gruia, după ce au reușit să se impună în derby-ul cu FC U Craiova, cu scorul de 2-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania