Nicolae Badea, gest uriaș pentru Dănuț Lupu, imediat după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată

Nicolae Badea, gest uriaș pentru Dănuț Lupu, imediat după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată

Nicolae Badea i-a sărit în ajutor lui Dănuț Lupu, imediat după ce fostului fotbalist i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată.

Dănuț Lupu a ispășit peste jumătate din fracția minimă a pedepsei, iar acesta a depus o cerere de eliberare condiționată, pe 28 februarie.

Nicolae Badea, gest uriaș pentru Dănuț Lupu, imediat după ce i-a fost aprobată cererea de eliberare condiționată

Dănuț Lupu, eliberat condiționat din închisoare, și-a găsit loc de muncă imediat. Nicolae Badea i-a propus fostului dinamovist să vină la formația din Liga 4, CS FC Dinamo. Deciza luată de fostul acționar al echipei din Superligă a fost confirmată chiar de el.

„(n.r. Astăzi a fost acceptată cererea de eliberare condiționată a lui Dănuț Lupu. Avocată lui a transmis că are ofertă de la dumneavoastră) Da, este corect, va fi director sportiv la FC Dinamo, la Liga 4. (n.r. Practic, îi săriți în ajutor) Ne rezolvăm o necesitate a noastră”, a declarat Nicolae Badea, potrivit iAMsport.

Joi, cererea de eliberare condiționată a lui Dănuț Lupu a fost judecată.

La Tribunalul Sectorului 5, avocata fostului mijlocaș al „câinilor” și al Rapidului a expus completului de judecată că Dănuț Lupu are o ofertă din partea clubului Dinamo, fără a numi exact entitatea la care se referă. Totodată, Ingrid Miclăuș a declarat că  Dănuț Lupu a avut un „comportament exemplar” în penitenciarul Rahova, iar acesta a câștigat reducerea pedepsei cu 12 zile.

„Clientul meu se va reintegra în societate nu va mai greși. În acest moment are o propunere de la Dinamo, să fie angajat ca director sportiv. În plus, trebuie să facă o operație pentru afecțiunea de care suferă.”, a spus avocatul în fața judecătorului, apoi a completat în fața presei. „Pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament exemplar față de personalul unității, dar și față de celelalte persoane private de libertate. A fost stăruitor în muncă atâta timp cât i-a permis comisia penitenciarului Rahova și a câștigat 12 zile care sunt considerate ca fiind executate. Având în vedere că a reprezentat România, iar acest lucru constituie un lucru de interes public, credem că este o performanță notabilă și trebuie ținut cont și de acest detaliu”, a declarat avocatul Ingrid Miclăuș.

Dănuț Lupu a fost arestat și în Grecia

Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare pentru că a fost prins de mai multe ori, conducând fără permis. De asemenea, fostul internațional nu se află pentru prima dată în arest. Fostul fotbalist a fost încarcerat în Grecia, acum 33 de ani, când juca la Panathinaikos, pentru presupuse legături cu o bandă de hoți.

Atunci, Dănuț Lupu a fost internat în spital după ce a încercat să se otrăvească.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]