Alex Mitriță, sfătuit să facă un gest extrem pentru a ajunge la EURO 2024: „Este păcat să lipsească!”

Alex Mitriță, sfătuit să facă un gest extrem pentru a ajunge la EURO 2024: „Este păcat să lipsească!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Mitriță este sfătuit de Florin Gardoș să facă un gest extrem pentru a ajunge la EURO 2024.

În cadrul aceleiași dezbateri, Andrei Vochin a oferit detalii despre ce ar trebui să facă Alex Mitriță pentru a reveni în circuitul echipei naționale, chiar dacă pe postul lui este o concurență foarte mare.

Alex Mitriță, în formă la Craiova, dar fără mari șanse să ajungă la Euro 2024

„Piticului atomic” are șanse foarte mici și ajungă în lotul naționalei antrenată de Edi Iordănescu. Chiar dacă trece printr-o formă foarte bună la Universitatea Craiova, Mitriță are concurență uriașă pe post. Andrei Vochin dezvăluie că neconvocarea sa în preliminariile Euro 2024 este un mare semn de întrebare în ceea ce privește o eventuală selecționare la EURO. Nu este vorba de resentimente între jucător și selecționer, dar Vochin consideră că partea pe care joacă Mitriță îi pune la dispoziție antrenorului foarte multe soluții în acest moment.

„Nu cred că este vorba despre resentimente, sub nicio formă! Problema este de concurența în zona de teren, pentru că este cea care oferă cele mai multe soluții echipei naționale. Îi găsim pe Drăguș, Mihăilă, Coman și Mitriță.

Sunt foarte mulți jucători în acea parte de teren și pe bună dreptate, pentru că toți au cifre foarte bune. Sunt 20 de jucători de câmp, chiar v-aș sugera să luați un creion și o hârtie să încercați să faceți un lot echilibrat de 20 de jucători pentru cele 10 posturi.

Mitriță ca număr 10 nu a dat același randament pe care îl are în banda stângă. Este foarte dificil să faci un lot de 20, acolo nu o să mai fie 26. În situația în care zici Coman sau Mitriță trebuie să mai bagi sau Drăguș, Mihăilă.

Mai zici că unul mai poate să joace vârf, trebuie să te uiți la vârfuri. În istoria participărilor noastre la turnee finale au fost foarte multe momente în care au fost jucători care nu au ajuns la acel turneu final și au născut tot felul de discuții”, a declarat Andrei Vochin pentru Fanatik

De altfel, Florin Gardoș îl îndeamnă pe Alex Mitriță să pună mâna pe telefon și să aibă o discuție cu Edi Iordănescu. Fostul stoper este de părere că fotbalistul Universității Craiova trebuie să-și susțină cauza, pentru că toate atuurile sunt de partea sa pentru a fi în lotul final pentru Campionatul European.

„Cred că a fost și un mesaj de disciplină, nu cred că este vorba de resentimente. Asta a fost decizia lui Edi Iordănescu în momentul respectiv. Eu l-aș suna pe Edi Iordănescu și i-aș spune că sunt trup și suflet, vreau să vin. Să aibă o discuție, dacă nu au avut deja, pentru că este păcat să lipsească Mitriță.

Îmi place Mitriță, e de EURO”, a spus și Florin Gardoș.

Mitriță face parte din primul 11 propus de Gigi Becali lui Edi Iordănescu

Gigi Becali a vorbit despre ce jucători nu ar trebui să lipsească din lotul de la Euro 2024. El a declarat că Alex Mitriță, alături de Florinel Coman trebuie să fie titulari și chiar a găsit locul perfect în echipă pentru cei doi jucători. Patronul celor de la FCSB îl vede pe Mitriță peste Darius Olaru și consideră că nici Nicolae Stanciu, Denis Drăguș, Screciu și Ianis nu pot să lipsească din lotul României.

Ce nu juca Mbappe cu Neymar și Messi? Florinel este atacant stânga, iar eu pe Mitriță l-aș băga număr 10. Joc 4-2-3-1 cu Stanciu la mijlocul terenului că Stanciu are travaliu. Asta este echipa: Screciu, Mitriță, Ianis sau Man, Florinel și Drăguș în față.

Olaru să mai aștepte, ce să fac? Mitriță e mai bun ca Olaru, Stanciu e numărul 1 și nu poți să începi echipa fără el, nu ai cum. Am spus că Mitriță este mai valoros, așa cred eu și să nu se supere. Eu sunt obiectiv, Olaru trebuie să facă pasul la echipa națională.

Ai văzut cum am spus? Am spus Ianis și după Man, de ce? Ianis e al meu, e familie. Și acum spun Mitriță și după Olaru. Mitriță este jucător de echipa națională, dezmembrează apărările. Numai că trebuie să mai și paseze în anumite momente, să mai și combini”, a precizat Gigi Becali la Fanatik Superliga.

Florin Gardoș a propus o soluție pentru Mitriță: „L-aș suna pe Edi Iordănescu”

Fostul jucător de la echipa națională, Florin Gardoș, îl sfătuiește pe Mitriță să discute cu selecționerul. El declară că mijlocașul Craiovei ar trebui să îi dovedească lui Edi Iordănescu că e pentru echipa națională trup și suflet.

„Cred că a fost și un mesaj de disciplină, nu cred că este vorba de resentimente. Asta a fost decizia lui Edi Iordănescu în momentul respectiv. Eu l-aș suna pe Edi Iordănescu și i-aș spune că sunt trup și suflet, vreau să vin. Să aibă o discuție, dacă nu au avut deja, pentru că este păcat să lipsească Mitriță. Îmi place Mitriță, e de Euro”,a spus Gardoș la Fanatik Superliga.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×