Nadia Comăneci a avut un singur mesaj să îi transmită Simonei Halep, după ce a scăpat de suspendare la TAS!

Nadia Comăneci a avut un singur mesaj să îi transmită Simonei Halep, după ce a scăpat de suspendare la TAS!

Nadia Comăneci a avut un singur mesaj să îi transmită Simonei Halep, după ce sportiva noastră a scăpat de suspendare la TAS!

Tribunalul de la Lausanne a decis să îi reducă pedeapsa româncei la doar nouă luni, după ce inițial primise patru ani din partea ITIA.

Nadia Comăneci a avut un singur mesaj să îi transmită Simonei Halep

Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj scurt Simonei Halep, pe rețelele de socializare, și a recunoscut că e nerăbdătoare să o revadă pe teren pe sportiva română.

„Era și timpul! Simona Halep se poate întoarce pe teren după ce suspendarea de 4 ani a fost redusă. Abia aștept să o revăd pe teren”, a scris Nadia Comăneci pe rețelele de socializare.

Tatăl Simonei, Stere Halep, a reacționat și el pentru prima dată după ce fiica sa a primit acceptul de a reveni pe terenul de tenis.

„V-am spus atunci, Dumnezeu va face dreptate, că suntem curaţi. Şi Domnul a făcut dreptate. Cum credeţi că a fost…uşor nu a fost. Dacă vă puneţi în locul unui părinte, vedeţi cât de greu este.

Mereu a spus că vrea să revină. După cum ştiţi, şi postările pe care le-a făcut, a făcut pregătirea. Nu a ezitat să se menţină în formă. Şi eu mă întreb când va reveni, nu putem să ştim când va fi pregătită pentru competiţii”, a declarat Stere Halep, potrivit as.ro.

Documentul prin care TAS a iertat-o pe Simona Halep!

În cursul zilei de marți, 5 martie, a fost publicat documentul oficial prin care TAS a „iertat-o” pe Simona Halep și i-a salvat, practic, cariera.

„Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF va fi redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023.

Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită partea operativă a hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător.

De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obținute de dna Halep de la 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament și premii în bani.

Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA și se admite parțial apelul declarat de Simona Halep (se respinge cererea acesteia de a anteda începutul suspendării la 29 august 2022).”, se arată în decizia oficială a TAS.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania