A învins-o pe Simona Halep la Wimbledon înaintea suspendării, dar puțini credeau că o vor vedea așa! Pictorial de senzație cu Elena Rybakina. FOTO & VIDEO

Alexandru Tăcină
A învins-o pe Simona Halep la Wimbledon înaintea suspendării, dar puțini credeau că o vor vedea așa! Pictorial de senzație cu Elena Rybakina. FOTO & VIDEO

Elena Rybakina, a patra jucătoare de tenis a lumii, face senzație într-un pictorial cu tematică nautică, lansat înaintea turneului de la Indian Wells (6-17 martie).

Sportiva din Kazahstan, care a reprezentat Rusia în prima parte a carierei, a făcut deliciul fanilor după ce a participat la o ședință foto pentru coperta unei reviste.

Rybakina a intrat în prim-planul tenisului mondial în anul 2022, atunci când a triumfat la Wimbledon, după ce a răpus-o pe Simona Halep în semifinale, cu scorul de 6-3, 6-3. După doar câteva luni, românca a fost depistată pozitiv la roxadustat, motiv pentru care nu a mai avut ocazia să își ia revanșa în fața Rybakinei.

A învins-o pe Simona Halep la Wimbledon înaintea suspendării, dar puțini credeau că o vor vedea așa! Pictorial de senzație cu Elena Rybakina

Înainte de a începe cursa pentru apărarea titlului la Indian Wells, Elena Rybakina a luat parte la o ședință foto cu tematică nautică la Dubai, în timpul turneului desfășurat în luna februarie.

Imaginile, surprinse de fotograful Timur Uteshbekov, au prezentat-o pe Rybakina ​​în diverse ținute elegante, create de designerul Azhar Yeleussizova. Sportiva a fost machiată de Maria Yushkova, potrivit Sportskeeda.com.

Fotografiile o înfățișează pe jucătoarea de 24 de ani foarte cochetă, pe o plajă, iar fanii tenisului au remarcat faptul că Elena arată total diferit față de terenul de tenis.

Elena Rybakina s-ar putea întâlni cu Sorana Cîrstea la Indian Wells

Elena Rybakina se numără printre favoritele de la Indian Wells, kazaha lăudându-se cu un palmares de 17 victorii și doar 3 înfrângeri în sezonul 2024. Pe lista capilor de serie ai turneului din California se află și românca Sorana Cîrstea (22 WTA).

Dacă Simona Halep a suferit o înfrângere usturătoare în fața Elenei Rybakina, Sorana Cîrstea a făcut un meci mare contra numărului 4 WTA, la US Open, anul trecut.

„Sori” a trecut de Rybakina cu scorul de 6-3, 6-7(6), 6-4 în turul trei al Grand Slam-ului de la Flushing Meadows, apoi românca a învins-o și pe elvețianca Belinda Bencic: 6-3, 6-3. Cîrstea s-a oprit în sferturi, după 0-6, 3-6 cu Karolina Muchova din Cehia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]