Andres Iniesta a intrat în istorie cu o performanță fabuloasă! Ce a reușit legendarul fotbalist spaniol

Andres Iniesta a intrat în istorie cu o performanță fabuloasă! Ce a reușit legendarul fotbalist spaniol
Borna atinsă de Andres Iniesta, fostul căpitan al Barcelonei a ajuns la meciul 1.000 din carieră

Andres Iniesta (39 de ani) a atins, vineri, borna de o mie de meciuri la nivel profesionist.

Fostul căpitan al Barcelonei și-a petrecut cea mai mare parte a carierei pe Camp Nou, de unde a plecat în Japonia, la Vissel Kobe și ulterior la Emirates Club.

Andres Iniesta a intrat în istorie cu o performanță fabuloasă

Andres Iniesta a bifat cea de-a 1.000-a prezență în fotbalul profesionist, în meciul din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite, dintre Emirates Club și Ajman.

Fostul campion mondial și european a fost titular și a jucat 80 de minute. Formația pentru care joacă spaniolul, Emirates Club, a pierdut cu scorul de 2-0.

„Să ajung la acest număr este ceva foarte special pentru mine. Când jucam pe terenurile Fuentealbilla sau Albacete, visul meu era să devin fotbalist. Nu îmi imaginam că voi avea o carieră atât de lungă și de frumoasă. Mă simt privelegiat că am primit atât de multă dragoste din partea oamenilor pe parcursul acestor ani. Mii de mulțumiri tuturor celor care m-au susținut, în special părinților și familiei mele”, a declarat Andres Iniesta la sfârșitul partidei, potrivit Marca.

Emirates Club se află pe ultima poziție din campionat, cu doar cinci puncte obținute în 14 partide.

Iniesta, lăudat de Xavi:„ Este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie”

Performanța mijlocașului spaniol a fost lăudată de fostul său coechipier, Xavi. Antrenorul catalanilor l-a felicitat pe Andres Iniesta la conferința de presă premergătoare duelului cu Athletic Bilbao.

„Este cel mai mare talent pe care l-am văzut în fotbalul spaniol. Felicitări. O mie de meciuri sunt multe. A lăsat un reper ce va fi greu de repetat. Este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie”, a declarat Xavi, potrivit Marca.

Nu îi lipsește niciun trofeu din palmares

„Eternul 8”, cum a fost denumit de catalani, a debutat la prima echipă a Barcelonei pe data de 29 octombrie 2002, într-un meci din grupele Champions League, împotriva belgienilor de la Club Brugge. Atunci FC Barcelona s-a impus cu scorul de 1-0. În formația belgienilor s-a aflat fostul internațional român Alin Stoica, conform Sport.ro.

Andres Iniesta a scris istorie alături de naționala Spaniei. În 2010, acesta a marcat singurul gol din finala Cupei Mondiale și a adus pentru prima dată râvnitul trofeu în peninsula iberică.

Mijlocașul a câștigat, de asemenea, Cupa Mondială în 2010 și Campionatul European în 2012.

Iniesta a jucat 723 de meciuri pentru FC Barcelona, înainte de a pleca la Vissel Kobe, unde a strâns 134 de apariții. Pentru formația din Emirate, acesta a jucat 12 meciuri.

Fotbalistul are în palmares 35 de trofee câștigate la nivel de club, iar 31 dintre acestea sunt cucerite alături de FC Barcelona.

Foto: Twitter.com/medioclubID

 

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania