Decizia luată de patronul care vrea să renunțe la echipa din Superliga. Ce hotărâre a luat în privința antrenorului, după un nou eșec

Andrei Preotu
Decizia luată de patronul care vrea să renunțe la echipa din Superliga. Ce hotărâre a luat în privința antrenorului, după un nou eșec

Valeriu Iftime este mulțumit de munca lui Bogdan Andone, care va continua până la finalul sezonului pe banca formației din Botoșani.

Patronul moldovenilor îl consideră pe Andone „un super om” și speră ca acesta să reușească în cele din urmă miracolul, chiar dacă FC Botoșani tocmai a cedat și cu Sepsi, scor 1-2.

Decizia de ultimă oră luată de patronul din Superliga: „Nici nu pot să mă gândesc!”

Valeriu Iftime dă asigurări că Bogdan Andone va continua la Botoșani, în cazul în care echipa va juca și în sezonul viitor în Superliga.

„Cu siguranță aș vrea să facă un traseu lung Bogdan, că e un super om. Nici nu pot să mă gândesc să schimb pe cineva până la finalul acestui campionat. Dacă dă Dumnezeu să rămân în Liga 1, nici nu mă gândesc să-l schimb pe Bogdan.

Dacă mă salvează, rămâne. Dacă nu mă salvează și retrogradez, atunci vedem care dintre noi doi rămâne primul”, a spus Valeriu Iftime, conform sport.ro.

Bogdan Andone, regrete mari după eșecul cu Sepsi: „Ne-a lipsit finalizarea!”

Bogdan Andone a avut regrete mari după eșecul cu Sepsi și a dat vina și pe lipsa de atitudine din prima repriză. Totuși, acesta a remarcat faptul că Botoșaniul a produs fotbal în partea secundă, irosind ocazii mari.

În urmă cu două etape, FC Botoșani a marcat de două ori cu FCSB, dar a cedat cu scorul de 3-2 pe Arena Națională.

„Au fost două reprize opuse. Nu am avut atitudine. S-au făcut o sumedenie de greșeli. În repriza a doua am avut situații monumentale.

Nu am reușit să le fructificăm, iar acest lucru ne-a costat. Trebuie să ne adaptăm lotului. Avem nevoie de puncte. Ne-a lipsit finalizarea. E un lucru extrem de important că am avut ocazii”, a afirmat Bogdan Andone, după eșecul din etapa intermediară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Vedeta baschetului francez și-a stabilit marele obiectiv pentru 2027: titlul mondial
Mediafax
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Promotor.ro