Acasa » Fotbal Intern » S-a decis soarta lui Daniel Oprița după eșecul neașteptat al Stelei! Ce se întâmplă cu jucătorii din Ghencea. EXCLUSIV

S-a decis soarta lui Daniel Oprița după eșecul neașteptat al Stelei! Ce se întâmplă cu jucătorii din Ghencea. EXCLUSIV

Andrei Preotu
S-a decis soarta lui Daniel Oprița după eșecul neașteptat al Stelei! Ce se întâmplă cu jucătorii din Ghencea. EXCLUSIV

Steaua a pornit cu stângul în 2024 după ce a pierdut la Reșița, scor 1-3, dar tehnicianul n-are postul în pericol la Steaua, așa cum a aflat ProSport.

Chiar și în cazul în care ratează play-off-ul, Oprița va continua la Steaua, în condițiile în care echipa n-a obținut încă dreptul de a promova în Superliga.

Ce se întâmplă cu Daniel Oprița după eșecul neașteptat al Stelei

Steaua nu trece prin momente grozave, iar eșecul suferit de roș-albaștri la Reșița i-a înfuriat pe fani, mai ales pe cei care au mers într-un număr mare în această lungă deplasare.

Totuși, din informațiile noastre, Daniel Oprița are parte în continuare de susținerea conducătorilor din Ghencea, chiar dacă sezonul roș-albaștrilor este unul modest.

Deocamdată, șefii Stelei nu iau în calcul înlocuirea lui Oprița, contestat de o parte dintre fani pentru jocul sub așteptări al echipei. Acesta ar urma să antreneze echipa și în cazul în care Steaua va ajunge să joace în play-out, pentru prima oară de la promovarea în al doilea eșalon al fotbalului românesc.

În acest sezon, singurul aspect pozitiv a fost calificarea în grupele Cupei României, acolo unde Steaua a lăsat o impresie bună în derby-ul cu Rapid, izbutind un rezultat de egalitate în Ghencea, scor 0-0.

Jucătorii Stelei, sub presiune după înfrângerea de la Reșița

În schimb, conducerea Stelei ia în calcul să-i taxeze pe jucători, în cazul în care seria proastă va continua după înfrângerea de sâmbătă dimineața. Nu este exclus să se ajungă chiar la amenzi.

„Încă nu am făcut o analiză clară, dar nu putem lăsa lucrurile să continue într-un asemenea mod”, susțin șefii clubului din Ghencea, pentru ProSport.

Îmi cer eu scuze în numele suporterilor. Efectiv, dacă te prezinţi aşa, înseamnă că nu vrei să joci pentru clubul acesta”, a spus Daniel Oprița, citat de Radio Reșița.

Cum a arătat Steaua în meciul de la Reșița: Frănculescu – Drăghici, Vîrtej, Beța, Ad. Ilie – Ceceri, Rober Sierra, Mancuso, Dav. Matei – Nacho Heras, Chipirliu
Rezerve: H. Iancu – Dav. Maftei, Gab. Dumitru, Bărbulescu, Raicu, Chunchukov, Boiciuc, Pau Miguelez, Rz. Florea

În următoarea etapă din Liga 2, Steaua are meci cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, partida urmând să se dispute în Ghencea.

Foto: CSM Reșița

Dezastru, jalnic, rușinos pentru ei (n.r. – pentru jucători), nu vreau să-i numesc Steaua, pentru că noi nu suntem Steaua la ce am jucat astăzi. Doar cei care au venit să ne susţină în tribună trebuie să fie Steaua, jucătorii, nu. E o rușine ce au făcut. E o rușine la cum au venit la meci. Cam toți (n.r. – jucătorii), nu pot să… doi-trei dacă pot să evidențiez, în rest, nu pot să spun că noi suntem Steaua” – Daniel Oprița, antrenor Steaua

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]