Oltenii, cu moralul la pământ după FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2: „Ne lipsește încrederea! Nu avem constanță”

Oltenii, cu moralul la pământ după FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2: „Ne lipsește încrederea!  Nu avem constanță”
  • Publicat:

Jucătorii celor de la Universitatea Craiova sunt cu moralul la pământ după meciul cu FC Botoșani, încheiat la egalitate, scor 2-2, pe terenul moldovenilor. La finalul partidei, aceștia au vorbit despre prestația pe care au avut-o și știu de ce nu reușesc să se impună în Superliga României.

FC Botoșani a început în forță meciul cu Universitatea Craiova și a condus cu scorul de 2-0. Cu toate acestea, oltenii s-au redresat și au reușit să plece cu un punct de pe terenul moldovenilor.

Oltenii, cu moralul la pământ după FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2

La finalul partidei de la Botoșani, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, Nicușor Bancu a oferit declarații, vorbind despre prestația echipei. Căpitanul grupării din Bănie susține echipa pierde multe puncte din cauza greșelilor din defensivă. Totodată, Bancu a vorbit și despre obiectivele pe care Universitatea Craiova le mai are în acest sezon de Superliga României.

„Suntem dezamăgiți că nu am câștigat, pentru că am început bine partida. Am primit primul gol foarte ușor, al doilea la fel. Nu am ținut ritmul din primele minute, dar repriza a doua am jucat foarte bine. Dacă egalam mai devreme, puteam să câștigăm. Adversarii nu au multe șanse, dar noi le facem goluri cadou. Principalul obiectiv este play-off-ul și Cupa României”, a declarat Bancu la finalul partidei de la Botoșani.

„Ne lipsește încrederea, nu avem constanță”

Universitatea Craiova continuă să dezamăgească în 2024. Oltenii au reușit să obțină o singură victorie în cele cinci meciuri disputate în acest an, pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorge, scor 3-1.

De la începutul anului 2024, Universitatea Craiova a mai înregistrat două înfrângeri, cu FCSB, scor 3-0, cu Farul Constanța, scor 2-1 dar și două rezultate de egalitate, cu Universitatea Cluj, scor 2-2 și astăzi, 18 februarie, cu FC Botoșani, scor 2-2.

La finalul partidei din Moldova, în care oltenii au reușit să smulgă un punct pe final de meci, Baiaram a declarat că echipa suferă la capitolul încredere. Totodată, acesta a punctat că nu există constanță în joc, iar acest lucru conduce la pierderea punctelor.

„Sunt foarte dezamăgit, atât eu cât și colegii. Am făcut o primă repriză proastă, am făcut două greșeli individuale și ne-a costat. În a doua repriză am incercat să jucăm fotbal și ne-am revenit. Nu știu ce ne lipsește. Probabil încrederea, nu avem constanță. Obiectivul nostrum este să câștigăm meci de meci, suntem departe de ceea ce vrem să fim. Meciul cu Voluntari va fi foarte greu, trebuie să jucăm la fel de la început până la sfârșit, altfel nu avem șanse”, a precizat Baiaram.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…